- Publicitate -
Ad imageAd image

Un maramuresean, audiat de DIICOT, pentru fraude pe internet – Acesta apartinea unei retele de 50 de persoane, care facea bani din apeluri telefonice

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Marti dimineata, procurorii DIICOT au efectuat zeci de perchezitii domiciliare in mai multe judete ale tarii, printre care si Maramures. La scurt timp de la finalizarea acestora, a inceput si audierea a 42 de persoane cercetate cu privire la fraude pe internet.

Din datele furnizate initial, a fost stabilit un prejudicul de 11 milioane de euro, din care peste 1 milion de euro reprezinta beneficiul suspectilor.

In timpul actiunii au fost ridicate calculatoare si dispozitive de stocare a datelor informatice. Procurorii au stabilit ca Cristian Ciuvat si Catalin Zlate au constituit un grup infractional organizat, la care au aderat si pe care l-au sprijinit peste 50 de persoane.

Acesta era specializat in savarsirea de infractiuni informatice prin atacuri asupra sistemelor informatice si folosirea frauduloasa a datelor informatice in scopul obtinerii de sume substantiale de bani.

Catalin Zlate a obtinut, prin intermediul unor aplicatii informatice, datele unor conturi VoIP, pe care le-a folosit in interes personal pentru efectuarea de apeluri. Astfel, a putut apela numere cu suprataxa din strainatate, obtinand bonusuri, in functie de numarul de minute si valoarea apelului pe minut (la un tarif pe minut de 1 euro, obtinea 0,10 euro).

Ulterior, pentru a obtine sume de bani mai mari, prin eliminarea intermediarilor, acuzatul a constituit o societate care a incheiat contracte cu detinatori de numere cu suprataxa, obtinand astfel un procent mult mai mare din valoarea apelului.

Inculpatii au folosit o aplicatie care cauta pe internet servere care au alocate numere VoIP, pentru obtinerea datelor conturilor, iar dupa identificarea acestora, prin atacuri informatice, identifica numele de utilizator si parola de conectare la server.

Cu datele conturilor VoIP, folosind o aplicatie destinata efectuarii de apeluri telefonice de pe un calculator, denumita „Zoiper”, acuzatul efectua apeluri catre numerele cu suprataxa.

Folosind datele obtinute in mod fraudulos (adresa IP a serverului VoIP, numele de utilizator si parola aferenta) acesta initia apelul, care trecea prin serverul VoIP, iar prin internet, ajungea la numarul de destinatie.

Astfel, in perioada octombrie 2009 – februarie 2010, Acuzatii au efectuat circa 23.500 de apeluri, cu o durata totala de peste 315.000 minute, prejudiciind astfel societati din Romania, Africa de Sud, Marea Britanie, Italia, SUA.

De asemenea, membrii gruparii au efectuat ulterior, in perioada februarie – decembrie 2010, prin intermediul companiei Shadow Communication Ltd., un numar total de 1.541.187 apeluri frauduloase, respectiv 11.094.167 minute de convorbiri, se precizeaza intr-un comunicat DIICOT.

Valoarea totala a prejudiciului creat depaseste suma de 11 milioane de euro. Din aceasta suma, peste 1 milion de euro reprezinta beneficiul suspectilor, potrivit probelor la dosar.

42 de persoane au fost duse pentru audieri la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Bucuresti. Suportul informativ si tehnic al actiunii a fost asigurat de catre Serviciul Roman de Informatii.

ZiarMaramures.ro

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu