Un bărbat din Marea Britanie care a început să deseneze propria enciclopedie cu animale pe când avea nouă ani a finalizat proiectul după 20 de ani, scrie DPA luni, informează AGERPRES.
Josh Gabbatiss, în vârstă de 30 de ani, un jurnalist din Londra care scrie pe probleme climatice, a început să deseneze şi să scrie ”Josh’es Book of Animals” în 2001 şi a finalizat-o spre sfârşitul lunii ianuarie anul acesta.
Tânărul pasionat de animale a împărtăşit creaţia finală pe Twitter, scriind că este ”mândru” de realizarea sa.
”Cred că demonstrează că acele pasiuni din copilărie pot fi cu adevărat importante şi nu ar trebui tratate în glumă”, a declarat tânărul pentru agenţia britanică de ştiri PA Media.
”Din punctul meu de vedere este cu adevărat special întrucât ştiu că, în multe feluri, lucrurile astea mă fac să mă simt la fel ca atunci când aveam nouă ani”.
Cartea conţine 118 pagini structurate în şase secţiuni printre care nevertebrate, peşti, amfibieni, reptile, păsări şi mamifere – include descrieri şi terminologie, precum şi un index la finalul fiecărui capitol.
”Cele două pasiuni ale mele au fost mereu animalele şi arta, e evident că a reprezentat o oportunitate importantă de a combina aceste două lucruri”, a mai spus el.
Tânărul a copilărit în Wootton, o localitate din districtul West Oxfordshire.
A început să deseneze enciclopedia pe când avea nouă ani şi a continuat să lucreze ”consecvent” în timpul adolescenţei, înainte să fie prins în alte preocupări ale vieţii.
După ce a fost publicat pe Twitter, proiectul a fost vizualizat de mii de persoane în mai puţin de o săptămână.