Luni, 18 aprilie, polițiștii de investigații criminale din Baia Sprie, în baza informațiilor deținute, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Baia Mare, pe numele unui bărbat de 30 de ani din Baia Sprie.
Acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Totodată, bărbatul figura ca fiind urmărit, iar în urma activităților desfășurate polițiștii l-au depistat în orașul Baia Sprie, conform IPJ.
Bărbatul a fost depus la Penitenciarul Baia Mare în vederea executării pedepsei.
ZiarMM