O noua zi pentru Voichita Zehan, o noua realizare pentru epoletii lustruiti pentru avansarea in grad. Desigur, comisarul „nu stiu” nu isi vede capul de sustragerile flagrante de zacusti si cadre de bicicleta pentru a aminti pe buletinul de presa evenimentele cu victime.
Ca asa ne-a spus la conferinta de presa de la numirea comisarului sef Liviu Taut, ca numai evenimentele cu victime le posteaza pe bolentin. Iata ca realitatea o contrazice. Si cum se cheama verbul acela cand vorbele nu concorda cu realitatea?
Umbla vorba prin Sighet, si ar trebui sa umble si pe langa chipiul madamei cu epoleti, ca neşte vlajgani sigheteni, vreo patru la numar, l-au coafat bine de tot pe un anume Razvan Muste, fiul lui Vasile Muste, directorul Casei de Cultura din Sighetu Marmatiei.
Pe langa fapta foarte grava, in urma careia tanarul Muste a ajuns pe masa chirurgului baimarean Gheorghe Budulan, o alta fapta, si mai grozava ar fi avut loc la Sighet.
Mai precis, dupa cum ne soptesc chipiele noastre (se aude tanti Voichita?), in actele incheiate de politisti apar doar trei faptuitori si nu patru, asa cum a fost in realitate. Evident, s-a folosit si eterna metoda a constrangerii, cu care purtatorii de uniforma sunt familiarizati, astfel ca familia victimei nu a avut ce comenta.
Sugestia noastra pentru comandantul Liviu Taut ar fi sa demareze urgent de tot o ancheta interna la Sighetu Marmatiei, pana nu se raceste treaba, pentru a afla cine si de ce a scapat anumite nume de pe lista.
ZiarMaramures.ro
Foto: Ciprian DRAGOS