Furtuna care s-a abatut in aceasta seara deasupra Baii Mari a produs mai multe pagube in cateva locatii din oras. Cel mai afectat a fost blocul nr. 36, situat pe Bulevardul Bucuresti. Conform declaratiei lui Vasile Barbul, vicepresedintele Inspectoratului Local pentru Situatii de Urgenta, o parte din sarpanta a fost luata de vant si a cazut pe parcarea situata pe marginea drumului.
„Au fost avariate aproximativ cinci masini. Din fericire, nimeni nu a fost ranit”, a declarat Barbul.
Un alt bloc afectat a fost cel situat pe strada Dragos Voda (2C). In mod similar, o parte din sarpanta a fost distrusa, rupta de vant si prabusita in apropierea blocului. A fost nevoie de interventia pompierilor pentru a degaja locul si a facilita accesul in scara blocului. Nici un autoturism nu a fost avariat si nimeni nu a fost ranit.
„Cei de la ISU nu au reusit sa elibereze complet zona. O parte din sarpanta este iesita aproximativ 100 mp deasupra blocului, prezentand un pericol de prabusire. In cursul zilei de maine, aceasta va fi inlaturata de pompieri”, a precizat Barbul.
O situatie mai aparte s-a inregistrat pe strada Garii. „Unul dintre blocurile turn, unde la parter se afla magazinul Conseco, prezinta o problema cu tencuiala. Din cauza furtunii care a desprins bucati de tencuiala, geamurile au fost sparte. E nevoie de o lucrare de consolidare, blocul avand grave probleme la partea superioara”, a mai spus Barbul.
De asemenea, furtuna a afectat si doi arbori. Unul situat pe strada Motorului, iar celalalt, pe strada George Cosbuc. Nu au fost produse pagube materiale si nici nu s-au inregistrat victime.
Ciprian DRAGOS
Foto: Ciprian DRAGOS