Statele membre ale UE au decis marţi prelungirea cu şase luni, până pe 31 ianuarie 2023, a sancţiunilor europene împotriva unor sectoare ale economiei ruse, impuse iniţial în 2014 după anexarea Crimeii şi la care s-au adăugat noi pachete de sancţiuni după agresiunea începută de Rusia contra Ucrainei pe 24 februarie, relatează agenţia EFE, informează AGERPRES.
Consiliul UE, ce reuneşte statele membre, a semnalat într-un comunicat că sancţiunile prelungite acum constau într-un ”spectru larg de măsuri sectoriale, care includ finanţele, energia, tehnologia şi bunurile cu dublă utilizare (civilă şi militară) industria, transporturile şi bunurile de lux”.
În plus faţă de aceste sancţiuni economice, UE a impus restricţii pentru relaţiile economice ”cu peninsula Crimeea anexată ilegal şi oraşul Sevastopol, precum şi cu zonele care nu se află sub controlul guvernului (ucrainean) în provinciile Doneţk şi Lugansk”.
Sancţiunile mai prevăd restricţii individuale împotriva unor persoane şi entităţi, constând în îngheţarea activelor şi restricţii de călătorie în UE, precum şi ”măsuri diplomatice”.