- Publicitate -
Ad imageAd image

Turcan: Am încheiat primele două etape de evaluare a dosarelor de pensii; 202.000 dosare sunt finalizate complet

Ad imageAd image

Primele două etape de evaluare a dosarelor de pensii s-au încheiat, fiind verificate aproape 250.000 de dosare, din care 202.000 de dosare finalizate complet, a declarat, miercuri, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, informează AGERPRES.

„Am constatat că în momentul de faţă am încheiat primele două etape de evaluare. Au fost verificate aproximativ 250.000 de dosare, mai exact 246.000. Din păcate, s-au strecurat şi erori şi sunt finalizate doar 202.000 de dosare. Acesta este unul dintre motivele pentru care i-am rugat din nou pe directorii caselor judeţene de pensii să trateze cu maximă seriozitate acest proces, dacă au întrebări să consulte conducerea Casei Naţionale de Pensii, pentru că ne interesează ca în format electronic să apară toţi indicatorii cu valoare de contributivitate în calculul pensiilor, astfel încât, în momentul în care vom recalcula toate pensiile, acestea să reflecte toată activitatea contributivă pe care oamenii au avut-o”, a spus Turcan, la finalul videoconferinţei cu directorii caselor judeţene de pensii.

Aceasta a menţionat că diferenţele în urma recalculării vor fi doar în plus şi vor creşte mai repede „pensiile lăsate în urmă”, pensiile mici, pentru a recupera din inechităţi.

Ministrul Muncii a mai afirmat că a fost evaluat şi stadiul calculării dosarelor naţionale şi internaţionale, astfel încât să nu existe întârzieri.

„Am constatat că pe dosarele naţionale de pensii practic progresul a fost unul semnificativ, de la restanţe de 20.000 de dosare am ajuns la o restanţă de doar 54 de dosare care au termenul depăşit de 45 de zile, iar pe pensii internaţionale am progresat, de asemenea, raportat la ultima întâlnire. Mai avem o restanţă de 2.400 de dosare, 1.500 dintre acestea fiind în relaţia cu Italia şi de aceea conducerea Casei Naţionale de Pensii va avea o întâlnire online cu autorităţi din Italia, astfel încât să avansăm cât mai repede şi pe această parte de calcul a dosarele internaţionale de pensie”, a explicat Turcan.

Ea a subliniat că autorităţile şi-au propus ca întregul proces de evaluare a dosarelor să se încheie în maximum un an şi jumătate şi, de aceea, au în vedere şi stimularea şi accelerarea acestui proces pe perioada de vară, început de toamnă, pentru că atunci va fi „vârful” necesar de evaluare în perspectiva recalculării.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu