Municipalitatea din Copenhaga, care a interzis anul trecut trotinetele electrice folosite în regim de gratuitate, a căror utilizare a devenit controversată în cele mai multe dintre metropolele lumii, va reintroduce aceste mijloace de transport cu condiţia respectării unor reguli stricte, au precizat luni reprezentanţii unor servicii din cadrul primăriei locale, potrivit AFP, informează AGERPRES.
”Primele trotinete sunt aşteptate astăzi pe străzi. Noutatea este că ele nu pot fi închiriate din centrul oraşului şi trebuie să fie parcate în zone rezervate în acest scop la finalul deplasării”, au explicat departamentele tehnice şi de mediu din cadrul municipalităţii daneze într-un comunicat.
În octombrie 2020, utilizarea trotinetelor electrice a fost interzisă în oraş. Ele vor reveni începând de astăzi în centrul istoric al oraşului, precum şi în cartierele adiacente, dar nu vor putea fi parcate în aceste zone decât temporar, perioadă în care contorul va continua să înregistreze durata de utilizare.
Utilizatorii care încalcă această măsură şi îşi parchează trotinetele în afara celor 240 de zone speciale riscă o amendă de 45 de euro (338 de coroane daneze).
Utilizarea trotinetelor electrice este contestată în multe metropole din cauza coabitării dificile dintre utilizatorii acestui mijloc de transport, pietoni şi biciclişti în spaţiile urbane limitate.
”În trecut, ne-am confruntat cu mari probleme în ceea ce priveşte trotinetele electrice abandonate în intersecţii, pe trotuare sau pe pistele de biciclete, îngreunând deplasarea în oraş a rezidenţilor din Copenhaga. Noile reguli ar trebui să pună punct unor astfel de probleme”, a subliniat Jesper Borch, un responsabil din cadrul serviciilor tehnice, citat în comunicat.
Potrivit estimărilor, 300 de accidente asociate trotinetelor electrice au fost înregistrate în Copenhaga în anul 2019.
În Danemarca, purtarea căştii de protecţie va fi obligatorie pentru utilizatorii de trotinete electrice începând din ianuarie 2022.
În alte oraşe din lume, printre care şi Paris, viteza trotinetelor electrice este în prezent limitată la 20 de kilometri pe oră.
Singapore a decretat la rândul său în 2019 interzicerea trotinetelor pe trotuare, urmând exemplul Germaniei şi Franţei.
La Montreal, trotinetele electrice au devenit indisponibile în oraş la finalul unei perioade de testare care s-a încheiat printr-un eşec, întrucât utilizatorii acestui mijloc de transport nu au respectat normele lor de folosire.