- Publicitate -
Ad imageAd image

TRISTEȚE – Un cunoscut profesor etnolog al Universității de Nord a decedat

Ad imageAd image
Colectivul Domeniului Studii Culturale din cadrul Facultății de Litere CUNBM a aflat cu mare tristețe despre trecerea în neființă a celui care a fost lector universitar doctor Viorel Rogoz. Anunțul a fost făcut pe rețelele de socializare, iar mesajele nu au contenit să apară.
„Un etnolog, un profesor și un cercetător de înaltă ţinută profesională şi intelectuală, îmbinând cunoştinţele teoretice cu cele practice. Un coleg de înaltă ținută morală; un om deosebit, cumpătat și înțelept. S-a născut în Giurtelec, jud. Satu-Mare, în 24 iulie, 1950. Satul natal a constituit locul de pornire al cercetărilor sale de teren, mai apoi întreaga Țară a Codrului a bătut-o cu pasul și a cules numeroase informații de o deosebită valoare, care au stat la baza volumelor, studiilor și articolelor publicate, a conferințelor susținute cu diferite ocazii, dar și a cursurilor coordonate în cadrul Facultății de Litere din cadrul Universității de Nord, devenită Centrul Universitar Nord din Baia Mare, unde a fost lector începând cu anul 1992.
A avut o contribuție esențială la înființarea și promovarea Etnologiei din cadrul Facultății de Litere din Baia Mare. Doctor în filologie, cu teza de doctorat Relațiile de familie în folclorul zonei Codru, susținută la Universitatea din Cluj-Napoca, Facultatea de Filologie; conducător științific prof. univ. dr. Dumitru Pop. Din activitatea științifică a domnului Viorel Rogoz amintim:
• 2002- vol. Familia în credințe, rituri, obiceiuri, Editura Solstițiu Satu Mare, Seria Ethnologica;
• 2008 colaborator la vol. Alternative antropologice și etnologice, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca
• peste 60 de studii și articole, unele intrate in bibliografiile internaționale de specialitate
• nenumăratre conferințe susținute la diferite Universități din țară, dar și din străinătate
• Cercetător științific principal III, Academia Română Filiala Cluj. Institutul ,,Arhiva de Folclor”, unde a organizat și coordonat mai multe anchete de teren în mai multe zone ale țării, având o contribuție esențială și la arhivarea materialelor obținute în teren. Colegii, studenții, masteranzii care l-au cunoascut îi vor purta, mulți ani de-acum înainte, o amintire vie”, spun cei de la Centrul Universitar Nord Baia Mare.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu