Trafic feroviar dirijat cu prăjina în Maramureș. S-a întamplat zilele trecute, cand am avut un tren ucrainean de probă pe relația Teresva-Valea Vișeului. Însă la o trecere la nivel cu calea ferată, locomotiva s-a dovedit a fi prea înaltă, un angajat al CFR fiind nevoit să folosească o prăjină pentru a înălța firele electrice și de comunicații de deasupra. Abia mai apoi trenul de probă și-a putut continua călătoria.
”În data de 22.02.2023, pe relația Teresva (UZ) – Câmpulung la Tisa (CFR) – Sighetu Marmației – Bocicoi – Valea Vișeului (CFR) a circulat, la solicitarea reprezentanților UZ, o garnitură specială ucraineană de probă, compusă dintr-un vagon de măsurat și locomotivă pentru linii cu ecartament larg (și nu automotor de probă, cu care UZ a circulat pe relația Berlibas (UZ) – Valea Vișeului (CFR), în luna octombrie 2022), cursa respectivă având drept scop tocmai verificarea liniei CF și a gabaritului de liberă trecere pe întregul traseu. Trebuie menționat faptul că, în România, niciun operator de transport feroviar nu deține acest tip de locomotivă.
În ceea ce privește cablurile de fibră optică de la respectiva trecere la nivel cu calea ferată, acestea nu aparțin companiei noastre, iar după cursa de probă, la solicitarea Regionalei CF Cluj, societatea care deține/administrează cablurile respective a intervenit operativ pentru întinderea cablurilor în zona trecerii la nivel, fiind astfel asigurat gabaritul de liberă trecere pentru acest tip de locomotivă.
Referitor la lucrările de reparații, executate în regie proprie de Regionala CF Cluj pe linia CF Teresva (UZ) – Câmpulung la Tisa (CFR) – Sighetu Marmației – Bocicoi – Valea Vișeului (CFR) – Berlibas (UZ), în lungime de 40,44 km, acestea au fost finalizate până la sfârșitul anului 2022, informații pe care compania le-a anunțat oficial.
Precizăm, de asemenea, faptul că lucrările de reparații executate de SRCF Cluj în regie proprie, în perioada septembrie 2022 – decembrie 2022, pe relația Teresva (UZ) – Câmpulung la Tisa (CFR) – Sighetu Marmației – Bocicoi – Valea Vișeului (CFR) – Berlibas (UZ), au avut drept scop reluarea și fluidizarea traficului feroviar transfrontalier prin cele două granițe feroviare cu UZ, pe unde de mai bine de 16 ani, Căile Ferate Ucrainene nu au mai pus în circulație niciun tren”, a transmis CNCF CFR SA, potrivit celor de la clubferoviar.ro.
Fostul secretar de stat, Horațiu Cosma spune: „Ucrainenii au deschis încă o cale ferată la granița cu România, însă trenul lor s-a blocat la noi în cablurile de electricitate. Anul trecut, vecinii noștri au reconstruit în plin război o linie de cale ferată de 20km în doar 2 luni, dar au mai așteptat încă 4 luni după România să curețe bălăriile de pe partea noastră ca să o poată inaugura.
FOTO clubferoviar.ro
Dragoș HOJDA