- Publicitate -
Ad imageAd image

Trei pacienţi au murit la Unitatea mobilă de Terapie intensivă de la ‘Victor Babeş’

Ad imageAd image

Trei pacienţi cu COVID-19 şi-au pierdut viaţa la Unitatea mobilă de Terapie intensivă de la Spitalul „Victor Babeş”, din primele informaţii rezultând că s-a produs o defecţiune la instalaţia de oxigen, a informat, luni, Ministerul Sănătăţii, transmite AGERPRES.

„Ministerul Sănătăţii a fost informat, prin Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă, că trei pacienţi şi-au pierdut viaţa la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă, operaţionalizată sub coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (Ministerul Afacerilor Interne), operată tehnic de Institutul Naţional ‘Victor Babeş’ (PMB/ASSMB)”, a transmis ministerul.

Potrivit sursei citate, din primele informaţii transmise Centrului Operativ Pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Sănătăţii, o defecţiune a avut loc la instalaţia de oxigen a unităţii mobile.

Cinci pacienţi au fost transferaţi rapid: unul într-o altă secţie din Spitalul „Victor Babeş” şi patru la Spitalul ROL2 de la Otopeni, Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” şi Spitalul Floreasca, a precizat MS.

„Ministrul Sănătăţii a fost la faţa locului şi s-a informat despre starea pacienţilor şi asupra cauzelor incidentului”, se arată în comunicat.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu