Traficul pe aeroporturile din țară, în creștere în 2024. Cum a stat Aeroportul Internațional Maramureș la numărul de pasageri

Ad imageAd image

Traficul de pasageri înregistrat de aeroporturile din România pe parcursul anului 2024 a crescut cu aproape 6% față de valorile din anul 2023, arată Asociația Aeroporturilor din România pe pagina sa de Facebook. ”Astfel 26.033.372 de pasageri au tranzitat aeroporturile românești anul trecut, față de 23.234.580 de pasageri, raportați în 2023. Comparativ cu anul 2019, traficul aerian din 2024 a crescut cu 12%.”, se arată în postare.

Se observă păstrarea trendului ascendent în ceea ce privește pasagerii zborurilor internaționale (+7% în 2024 față de 2023), dar și scăderea numărului pasagerilor pe zborurile interne (-6% în 2024 față de 2023).

Pe locul 1 în topul traficului aerian e Aeroportul ”Henri Coandă”, cu aproape 16 milioane de pasageri înregistrați în 2024, în vreme ce pe poziția a doua e Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” din Cluj, cu 3,266 milioane de pasageri.

Aeroportul Internațional Maramureș a avut anul trecut aproape 87.000 de pasageri, potrivit Asociației Aeroporturilor din România.

Sursa foto grafic:  Asociația Aeroporturilor din România

Citește și: Baia Mare: Până în 31 ianuarie se pot depune cereri pentru atribuirea a peste 350 de locuri de parcare de reședință

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu