Echipa interinstituțională județeană pe tema traficului de persoane s-a reunit în ședință de lucru la începutul acestei săptămâni, în sala ”Bogdan Vodă” a Palatului Administrativ. Lucrările au fost conduse de către comisar șef de poliție dr. Alexandrina Augusta Bora, coordonatorul Centrului Regional Împotriva Traficului de Persoane Cluj-Napoca.
„La întâlnire au participat reprezentanți de la Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, Inspectoratul Județean de Jandarmi ”Pintea Viteazul” Maramureș, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, Biroul pentru Imigrări al Județului Maramureș, Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Maramureș, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Maramureș, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș, Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureș, Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș, Direcția de Sănătate Publică Maramureș, Direcția Județeană de Sport Maramureș, Direcția de Combatere a Crimei Organizate – Serviciul Teritorial Maramureș, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș, Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Maramureș, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Maramureș, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România – Filiala Maramureș, Colegiul Psihologilor din România – Filiala Teritorială Maramureș, Biroul Județean pentru Romi, Direcția Poliția Locală Baia Mare, reprezentanți de la unitățile administrativ teritoriale Baia Mare, Sighetu Marmației, Baia Sprie, Borșa, Cavnic, Seini, Șomcuta Mare, Târgu Lăpuș, Ulmeni și Vișeu de Sus, Asociația Esperando Maramureș, Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială – ASSOC, Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului, Episcopia Greco-Catolică de Maramureș, Protopopiatul Reformat Baia Mare, Comunitatea Regională Penticostală a Maramureșului și Sătmarului.
Discuțiile purtate în ședință au vizat rolul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane și cooperarea interinstituțională în baza Mecanismului național de identificare și referire a victimelor traficului de persoane, conform Hotărârii de Guvern nr.88/2023 pentru aprobarea Mecanismului național de identificare și referire a victimelor traficului de persoane, publicat în Monitorul Oficial al României în data de 3 februarie 2023. De asemenea, au fost abordate aspecte referitoare la Rolul și resursele disponibile la nivelul fiecărei instituții pentru implementarea atribuțiilor prevăzute în Mecanismul național de identificare și referire a victimelor traficului de persoane, respectiv exemple de bune practici de colaborare interinstituțională în managementul unui caz de trafic de persoane și acordarea asistenței necesare victimelor”, precizează Instituția Prefectului Maramureș.
Dragoș HOJDA