- Publicitate -
Ad imageAd image

Tot mai puține nașteri în Maramureș an de an. În 1 ianuarie nu s-a născut niciun copil la Județean

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Medicii de la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare trag un semnal de alarmă cu privire la numărul de nașteri care se înregistrează an de an și care este tot mai scăzut. În 2024, de exemplu, în prima zi a anului nu s-a născut niciun copil la cel mai mare spital din Maramureș.

”În 31 decembrie am avut doar o singură naștere, o fetiță de 4.150 de grame. Primul bebeluș născut în noul an a fost abia în 2 ianuarie, la ora 1.50 noaptea. Este vorba tot de o fetiță de 2.840 de grame. În data de 1 ianuarie nu am avut nicio naștere, lucru care nu s-a mai întâmplat de mult timp. În 2023 am avut abia 2070 de nașteri, de departe cel mai mic număr de până acum. Este pentru prima dată când se întâmplă asta, de când sunt eu șefă de secție, de peste 10 ani, nu am avut niciodată un număr așa de mic de nașteri. Nașterile au fost mereu undeva în jur de 2.400-2500 de nașteri pe an, ne referim la nivelul Spitalului Județean de Urgență Baia Mare”, a declarat dr. Margareta Pîrvănoiu, medicul șef al Secției de Neonatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Baia Mare.

Prin comparație, la Spitalul Orășenesc Vișeu de Sus în prima zi din 2024 am avut singură naștere.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
1 Comment