Tot ce trebuie să știi despre adăposturile de protecție civilă. ISU Maramureș: ”Mai mult de jumătate se încadrează în cerințele normativelor în vigoare”

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Peste 70 de adăposturi de protecție civilă are județul Maramureș, majoritatea în municipiul Baia Mare, lista acestora fiind publicată de noi aici.

La solicitarea ZiarMM, ISU Maramureș a venit cu detalii despre aceste adăposturi, care, cel puțin la noi în județ se încadrează în cerințele normativelor în vigoare.

”Încă de la începuturile preocupărilor autorităților în domeniul protecției civile, atât în țara noastră, cât și în lume, adăpostirea populației a constituit o componentă de bază a sistemului de ocrotire a cetățenilor împotriva atacurilor inamicului.

Importanța amenajării unor astfel de adăposturi, fie ele proiectate și construite special, fie adaptate din construcțiile existente- subsoluri, tuneluri de metrou etc a devenit evidentă în timpul celor două conflagrații mondiale, când populația civilă a fost prinsă în mijlocul operațiunilor militare, iar uneori a fost chiar vizată direct de acestea.

Lecțiile trecutului nu au fost uitate, iar în țara noastră, activitățile grupate sub denumirea generică de “Apărare Pasivă” au evoluat treptat și s-au transformat într-un sistem complex, adaptat cerințelor actuale. Protecţia prin adăpostire se realizează în scopul ocrotirii cetăţenilor împotriva atacurilor inamicului şi a efectelor unor dezastre și se asigură prin lucrări special constituite (adăposturi de protecţie civilă şi puncte de comandă) precum şi în subsolurile amenajate ale clădirilor şi în alte spaţii, care se amenajează în acest scop (tuneluri tehnice, galerii edilitare, staţii de metrou etc.).

Adăposturile de protecţie civilă se amenajează în:

  • subsolurile construcţiilor industriale sau ale anexelor acestora;
  • subsolurile construcţiilor social-culturale, administrative, instituţiilor de învăţământ, spitalelor;
  • subsolurile clădirilor de locuit;
  • spaţii libere (parcuri, grădini etc.), ca adăposturi independente.

În cazuri deosebite, se permite folosirea demisolurilor şi chiar a parterului unor construcţii ca adăposturi de protecție civilă. În județul Maramureș sunt amenajate 74 de astfel de adăposturi, din care 60 sunt în municipiul Baia Mare, 9 în municipiul Sighetu Marmației și câte unul în localitățile Baia Sprie, Vișeu de Jos, Sarasău,  Șișești, Dănești și Rona de Jos.

Controalele efectuate de către personalul specializat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș au relevat că mai mult de jumătate din adăposturi se încadrează în cerințele normativelor în vigoare.

În timp de pace, adăposturile de protecţie civilă se pot da în folosinţă pentru alte nevoi, cu avizul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, respectiv al municipiului Bucureşti şi ale sectoarelor acestuia, după caz, cu obligaţia de a fi eliberate, în caz de nevoie, în maximum 24 de ore”, transmite ISU.

Principalele reguli de comportare pe timpul adăpostirii:

  1. La semnalul de alarmă aeriană, dat prin sistemul de alarmare sau prin mijloacele de comunicare în masă, cetățenii trebuie să se îndrepte spre adăpost în timpul cel mai scurt, după ce au luat următoarele măsuri:

– pregătirea locuinţei prin stingerea focului, oprirea iluminatului şi a apei, închiderea geamurilor şi încuierea uşii;

– luarea documentelor de identitate şi a unui minim de materiale (îmbrăcăminte adecvată, pătură, mască contra gazelor, trusă sanitară antichimică, lanternă, medicamente, apă de băut şi alimente).

  1. Să intre în adăpost în mod organizat, să ocupe locurile în linişte, acordând prioritate femeilor, copiilor, bătrânilor, bolnavilor şi invalizilor;
  2. Să respecte ordinea interioară, să nu circule inutil prin adăpost, să păstreze curăţenia şi să nu fumeze;
  3. Să nu deschidă uşile sau obloanele etanşe şi să nu părăsească adăpostul fără aprobare;
  4. Să păstreze mijloacele individuale de protecţie pregătite şi să le folosească la ordin;
  5. Să participe, în caz de nevoie, la acordarea primului ajutor sanitar;
  6. Să execute dispoziţiile şefului de adăpost şi ale personalului din echipa de adăpostire;
  7. Să nu introducă în adăpost materiale sau substanţe puternic mirositoare sau inflamabile;
  8. Să nu intre în adăpost cu îmbrăcăminte contaminată;
  9. Calmul şi cuvintele de încurajare micşorează starea de stres şi contribuie la prevenirea panicii.

Vezi AICI și alte detalii.

Vlad HERMAN

Foto generic. Sursa: ziarulderoman.ro

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu