- Publicitate -
Ad imageAd image

Tinerii baimareni implicati in dosarul „Droguri in licee” au fost condamnati de Tribunalul Maramures – Afla pedepsele aplicate fiecarui inculpat

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Dosarul „Drogurilor in liceele din Baia Mare” a fost finalizat. Andrei Dobrican (23 de ani), precum si cinci liceeni din Baia Mare: Daniel Conea (18 ani) – Colegiul Tehnic „George Baritiu”, Mihai Danut Iasaiu (16 ani) – Colegiul Economic „Nicolae Titulescu”, Paul Andrei Lucian (18 ani), Cristian Vasile Cheta (16 ani) – ambii de la Colegiul National „Mihai Eminescu” si eleva Ramona D. (eleva la Colegiul Economic „Nicolae Titulescu”), au fost trimisi in judecata in cursul anului trecut, pentru trafic de stupefiante. In prima instanta, magistratii au hotarat condamnarea acestora.

Andrei Dobrican, zis Joli, a fost gasit vinovat de trafic de droguri de mare risc in forma continuata, introducere in tara de droguri de risc in forma continuata si cumparare si detinere de droguri de risc in vederea propriului consum fara drept, in forma continuata. Instanta i-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 5 ani inchisoare.

Daniel Conea a fost gasit vinovat de trafic de droguri de risc in forma continuata, introducere in tara de droguri de risc si cumparare si detinere de droguri de risc in vederea consumului propriu, fara drept, in forma continuata. Instanta i-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 3 ani inchisoare. De asemenea, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei pe un termen de incercare de 6 ani.

In ceea ce-l priveste pe Conea, magistratii i-au stabilit urmatoarele obligatii:

a) se va prezenta lunar, la datele fixate la Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Maramures desemnat cu supravegherea lui;

b) va anunta in prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea;

c) va comunica si va justifica schimbarea locului de munca;

d) va comunica informatii de natura a putea fi controlate mijloacele de existenta.

Paul Andrei Lucian a fost gasit vinovat de trafic de droguri de risc in forma continuata, cumparare, cultivare, detinere de droguri de risc in vederea propriului consum, fara drept, in forma continuata. Instanta i-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 8 luni inchisoare. De asemenea, s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei, pe un termen de incercare de 2 ani si 6 luni.

La fel ca si in cazul lui Conea, magistratii au stabilit mai multe obligatii.

Cristian Cheta a fost gasit vinovat de trafic de droguri de risc, in forma continuata, cumparare si detinere de droguri de risc in vederea propriului consum, fara drept, in forma continuata. Instanta i-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 8 luni inchisoare. De asemenea, s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei, pe un termen de incercare de 2 ani si 6 luni.

La fel ca si in cazul lui Conea, magistratii au stabilit mai multe obligatii.

Mihai Danut Iasaiu a fost gasit vinovat de trafic de droguri de ris, in forma continuata, cumparare si detinere de droguri de risc, in vederea consumului propriu, fara drept, in forma continuata. Instanta i-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 8 luni inchisoare. De asemenea, s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei, pe un termen de incercare de 2 ani si 4 luni.

La fel ca si in cazul lui Conea, magistratii au stabilit mai multe obligatii.

Ramona D. a fost gasita vinovata de trafic de droguri de risc, in forma continuata, cumparare si detinere de droguri de risc, in vederea consumului propriu, fara drept, in forma continuata. Instanta i-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 1 an inchisoare. De asemenea, s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei, pe un termen de incercare de 2 ani si 8 luni.

La fel ca si in cazul lui Conea, magistratii au stabilit mai multe obligatii.

Conform Legii nr. 143/2000, Tribunalul a dispus confiscarea de la inculpati a banilor dobanditi prin valorificarea drogurilor, astfel:

– de la inculpatii Dobrican Andrei Razvan si Conea Daniel cate 6.745 lei, si ii obliga pe acestia la plata catre stat a sumelor stabilite prin prezenta.

– de la inculpatul Lucian Paul Andrei suma de 8.390 lei si il obliga la plata acesteia catre stat.

– de la inculpatul Cristian Cheta suma de 5.460 lei si il obliga la plata acesteia catre stat.

– de la inculpatul Mihai Iasaiu suma de 11.280 lei si il obliga la plata acesteia catre stat.

– de la inculpata Ramona D. suma de 4.800 lei si o obliga la plata acesteia catre stat.

Mai multe detalii despre acest caz, in articolul

Dosarul Droguri in licee continua – Inculpatii, citati din nou in instanta

Ciprian DRAGOS

Distribuie articolul
ARE SENS?
Adaugă un comentariu