- Publicitate -
Ad imageAd image

Teren din Baia Sprie, dat in administrarea SC Parcuri Industriale Maramureș

Ad imageAd image

S.C.”Parcuri Industriale Maramureș” S.A., societatea înființată de Consiliul Județean Maramureș pentru a se ocupa de noile parcuri industriale din județ, va administra un teren din orașul Baia Sprie.

”Se aprobă gestionarea și administrarea de către S.C.”Parcuri Industriale Maramureș” S.A. a terenului în suprafață de 343.398 mp, situat în localitatea Baia Sprie (…) și având valoarea de inventar de 8.378.911,20 lei, teren destinat dezvoltării rețelei de Parcuri Industriale în județul Maramureș conform Contractului de gestionare și administrare cuprins în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre”, se arată într-un proiect de hotărâre adoptat de consilierii județeni.

Conform proiectului, S.C.”Parcuri Industriale Maramureș” S.A. are următoarele drepturi:

  1. a) să posede, să folosească și să administreze terenul, infrastructura parcului industrial, în limitele normelor legale în vigoare, ale hotărârilor Consiliului Județean Maramureș și ale prezentului contract;
  2. b) să beneficieze de exploatarea parcului industrial;
  3. c) să încheie contractele de închiriere/concesiune și/sau superficie cu investitorii în numele și pe seama proprietarului pentru terenurile și clădirile aferente parcului industrial, cu respectarea actelor normative aplicabile, a hotărârilor Consiliului Județean Maramureș, a Actului Constitutiv al societății – administrator și a regulamentelor aplicabile;
  4. d) să încheie contractul de administrare și prestări de servicii conexe cu investitorii selectați, contract pe baza căruia aceștia dobândesc calitatea de rezidenți ai parcului industrial;
  5. e) să încaseze și să folosească prețul chiriei/concesiunii, prețul superficiei și celelalte sume rezultate din exploatarea și administrarea, potrivit bugetului aprobat cu respectarea tuturor prevederilor legale.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu