Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, a declarat, vineri, că numărul de titluri de Mare Şlem va fi determinant în desemnarea celui mai bun jucător din istorie, transmite EFE, informează AGERPRES.
În acest moment, elveţianul Roger Federer are cele mai multe titluri, 20, urmat de spaniolul Rafael Nadal, cu 19, şi de Djokovic, cu 17.
”Sunt mulţi factori, precum numărul de săptămâni (ca lider mondial, n. red.), numărul de Grand Slam-uri, de Masters 1.000 şi meciurile directe, dar eu cred că titlurile de Mare Şlem vor conta cel mai mult”, a afirmat Djokovic, în timpul unui Instagram Live cu tenismanul britanic Andy Murray.
Murray a subliniat că Nadal este cel mai bun din istorie pe zgură, Federer este cel mai bun la Wimbledon (iarbă), iar Djokovic e cel mai bun pe hard.
Murray şi Djokovic, care s-au întâlnit de 36 de ori pe terenul de tenis, cu un scor de 25-11 pentru sârb, au petrecut circa o oră împreună în direct în reţeaua de socializare amintită. Sârbul a vorbit de la Marbella, unde se află izolat, în timp ce Murray a intrat în direct din Marea Britanie.
Ambii jucători se află alături de familii, motiv pentru care lăudat carantina.
”Ca jucător de tenis foarte rar stau atât de mult timp acasă. Acum sunt cu copiii mei şi pot să fiu tată şi soţ la un nivel la care nu am putut în ultimii cinci ani de când sunt tată”, a mărturisit Djokovic.
Ambii jucători şi-au reamintit prima partidă în care au fost adversari, la Tarbes, în Franţa, la turneul ”Les Petite As” din 2001.
”Aveam 11 ani. Era în Franţa şi amintirile mele sunt diferite de alte tale, pentru a ai câştigat foarte uşor. Cred că am luat doar un ghem sau două, a fost 6-1, 6-0. A fost primul meu turneu internaţional”, a rememorat Djokovic.
”Am pierdut finala, am avut minge de meci, dar am decis să fac un voleu cu dreapta şi am pierdut”, şi-a amintit Murray.
În legătură cu cel mai bun meci dintre ei doi, pentru ambii a fost semifinala din 2012 de la Australian Open, un meci de cinci ore, câştigat de Djokovic, care ulterior a cucerit titlul în urma unei finale cu Nadal.
Djokovic a amintit şi semifinala Jocurilor Olimpice din 2012 de la Londra, în care Murray a ieşit învingător cu 7-5, 7-5, iar apoi a cucerit medalia de aur.
Într-o oră de transmisiune în discuţia celor doi au intervenit şi alţi jucători de tenis, precum Feliciano Lopez sau Stan Wawrinka.