Teatrul Municipal Baia Mare prezintă vineri, 5 mai, de la ora 19.00, în premieră, spectacolul ”Delfini”, o rescriere de Adina Lazăr, după ”Singurătatea pietrelor” de Flavius Lucăcel. Regia este semnată de Adina Lazăr, scenografia de Mihai Vălu și sound designul de Adrian Piciorea.
DELFINI prezintă drama unei familii cu un copil autist, situație care atrage după sine un întreg eșafodaj al luptei pentru a fi înțeles de către cei din jur.
Rescriere a regizoarei Adina Lazăr, inspirată din viața personală, scenariul s-a construit pe osatura piesei “Singurătatea pietrelor” de Flavius Lucăcel.
Spectacolul are o stranietate acvatică, deschizând o ușă tainică prin care pătrundem în lumea singulară a persoanelor neurodivergente, pentru care viața e dincolo de percepțiile obișnuite.
Spectacolul îi are în distribuție pe actorii Raul Hotcaș, Denisa Blag, Alexandra Sabrina Vanci, Eduard Bîndiu / Andrei Dinu, Inna Andriuca și Sanda Savolszky.
Premiera va avea loc la sala mare, durează 1 oră și 35 de minute, iar prețul unui bilet este 25 lei.
Următoarele reprezentații sunt programate în 10, 21 și 27 mai, de la ora 19.00.
Sâmbătă, 6 mai, de la orele 10.00 și 11.30, la sala Teatrului de Păpuși este programat spectacolul ”Gulliver în Țara Păpușilor” de I. PENEV, regia Eugen Câmpeanu și Aurel Bălăneanu.
Jucăuşă şi antrenantă, povestea este adresată cu mare succes copiilor de vârstă mică. Este un spectacol interactiv, unde copiii sunt invitaţi să intre în minunata lume a lui Gulliver .
Din distribuție fac parte actorii Camelia Strat, Iulian Bulancea, Liliana Voș, Alin Albu, Irina Oțoiu și Carmen Bulancea.
Spectacolul durează o oră, iar prețul unui bilet este 7 lei.
Biletele se pot procura de la casa de bilete a teatrului cu o oră înaintea fiecărui spectacol și conform programului: luni și marți: ÎNCHIS, miercuri și joi: 12.00 – 14.00, vineri, sâmbătă și duminică: 17.30 – 19.30.
Informații și rezervări: tel. 0736216437 (Dramă și Revistă) și 0730270926 (secția Păpuși)
ZiarMM