- Publicitate -
Ad imageAd image

TÂRGU MUREȘ – Inima sighetencei de 16 ani decedate la Berbești în accident rutier a salvat o altă viață

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Două transplanturi de cord, în două zile. Săptămâna luminată a adus viață la Târgu Mureș. Din nou. O spune Horațiu Suciu, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş. 

„Un pacient clujean, în vârstă de 30 de ani, era internat de două luni la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară de la IUBCvT Târgu Mureș. Am încercat diferite variante care să îi amelioreze starea, însă parcă nu se arăta soluția salvatoare. A venit însă în marțea de după Paști. Un donator de 50 ani aflat în București este cel de la care a fost prelevat cordul care i-a dat tânărului clujean speranța și viața.

Stăteam, după transplant, în biroul meu de la Institut, bucuros că zilele acestea au fost într-adevăr bune, măcar pentru un om din 8 miliarde. Și a sunat telefonul…Un accident de la Baia Mare provocase decesul unei fetițe de 16 ani. Cumplită, de neînchipuit durerea familiei, care a avut bunătatea de a-și transforma tragedia în viată. Și astfel, o domnișoară de 24 de ani, a primit mai tânărul cord. Ea este absolventă de Medicină și până acum câteva ore nu își alesese specializarea pentru Rezidențiat. Nu știu care va fi până la urmă aceasta, dar sigur ea va fi medic și va salva alte vieți.

Acum e târziu. Văd, de la fereastra biroului meu, lumini în oraș. Mă gândesc la colegii mei. Am realizat, împreună cu ei, două transplanturi de cord, în două zile. Nu știu dacă sunt eroi, dar sigur sunt ca un vânt puternic ce au suflat în velele navei vieții unor oameni care au în față noi orizonturi. Mă înclin în fața lor. Iar celor care au avut puterea de a dona cordul membrilor decedați ai familiilor lor, le mulțumesc. Sunt surorile și frații de viață, care au donat speranța și au desăvârșit iubirea de oameni. Să aveți o seară liniștită…” – a fost postarea făcută de medicul amintit.

Având în vedere decesul uneia dintre victimele accidentului de la Berbești, polițistii au schimbat încadrarea juridică și continuă cercetările față de conducătorul auto D. I. O. din localitatea Oncești sub aspectul săvarșirii în concurs a infracțiunilor de ucidere din culpă vatamare corporala din culpa si conducere sub influenta alcoolului.

Surse din politie ne spun ca autorul este in prezent cercetat in stare de libertate, acesta fiind internat la Spitalul din Sighetu Marmatiei. Asteptam sa vedem cum va decurge ancheta dupa iesirea acestuia din spital avand in vedere alcoolemia mare pe care o avea la momentul producerii accidentului (peste 2 la mie) si faptul că o tanară nevinovată a decedat si a ranit alte trei persoane.

FOTO Horatiu Suciu/facebook

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu