Politia orasului Targu Lapus a fost sesizata despre faptul ca joi, 6 februarie, in jurul orei 10.45, trei minori de nationalitate franceza au parasit Asociatia Meusiana pentru Salvarea Copilului, Adolescentului si a Adultilor din localitatea Borcut, unde erau cazati, fara acceptul personalului.
Pentru cautarea celor trei minori, doi baieti si o fata, cu varste cuprinse intre 14 si 16 ani, au fost mobilizati de indata politisti si jandarmi care au inceput imediat cautarile. Intrucat in proximitatea centrului se afla o zona impadurita, a fost solicitat si sprijinul cainilor de urma de la Grupa Canina, anunta IPJ Maramures.
La ora 13.00, unul dintre minori s-a intors singur la centru, iar ceilalti doi au fost cautati in continuare pe o suprafata de aproximativ 10ha de teren greu accesibil dintre localitatile Cufoaia – Borcut – Razoare – Targu Lapus.
Copiii au fost gasiti in padure in jurul orei 14.40 cu sprijinul “ colegilor” Vis si Teba, condusi de agent sef adjunct Tatoc Alin si agent principal Coste Denis. Pe perioada plecarii, minorii nu au fost victime ale niciunei infractiuni. Acestia au fost predati educatorului A.M.S.E.A.A.
ZiarMM