Noaptea trecută, polițiștii băimăreni au fost sesizați prin apel 112 de către o tânără de 25 de ani din municipiu cu privire la faptul că a fost agresată fizic de concubinul acesteia.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, pe fondul unor discuții contradictorii, un bărbat de 29 de ani din Baia Mare i-ar fi provocat leziuni fizice tinerei de 25 de ani, lovind-o cu picioarele și cu un obiect din lemn peste corp. La momentul sosirii echipajelor de poliție, bărbatul nu se afla la fața locului, informează IPJ.
Tânăra a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, iar polițiștii băimăreni au emis ordin de protecție provizoriu pe numele acestuia și au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de violență în familie.
ZiarMM