- Publicitate -
Ad imageAd image

Tânăr depistat în timp ce conducea în stare de ebrietate un autoturism neînmatriculat

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Cazul de sâmbătă, în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa într-un accident provocat de un bărbat care a condus în stare de ebrietate, a demonstrat încă o dată cât de periculos poate fi alcoolul la volan.

Experienţele unora nu par să fie lecţii pentru alţii devreme ce nu trece nicio zi fără ca poliţiştii maramureşeni să constate astfel de infracţiuni.

Cea mai recentă infracţiune de acest gen a fost constatată azi-noapte, în jurul orei 23.45 de către poliţiştii din Borşa. Aceştia au oprit pentru verificări un autoturism condus pe strada Tineretului din oraş, informează IPJ Maramureș.

La volan a fost identificat un tânăr de 28 de ani, din Săcel, stabilindu-se în urma testării cu aparatul etilotest că acesta avea o concentraţie de 0.66 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea poliţiştii au stabilit că autovehiculul condus de acesta este neînmatriculat.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările, urmând a fi dispuse măsuri legale.

ZiarMM

TAGGED:
Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu