- Publicitate -
Ad imageAd image

Tânăr băimărean arestat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

Ad imageAd image
Ad imageAd image

cMarți, în urma probatoriului administrat, Judecătoria Baia Mare a dispus măsura arestării preventive pentru 30 zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului, față de un tânăr de 25 de ani domiciliat în Baia Mare.

În fapt, în data de 2 iulie, în jurul orelor 02.50, tânărul a condus un autoturism pe strada Petru Rareș dinspre bd. Republicii către str. Gării, iar în dreptul imobilului numărul 31 a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care se afla parcat regulamentar pe partea dreaptă. În urma coliziunii autoturismului i s-a dislocat ansamblul roată dreapta față, ansamblu care a rămas la locul accidentului, după care autoturismul a rulat cu trei roți pe o distanță de aproximativ 450 m.

Conducătorul auto, care se afla singur în autoturism și nu a suferit vătămări corporale, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, unde i s-a recoltat o probe biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

ZiarMM

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu