La 1 mai 1520, într-o scrisoare adresată lui Zuan Batista Ramusio, secretarului dogelui Veneției, Francesco Massaro relata următoarele:
„Iar între Ungaria și Transilvania este – n-aș zice un izvor, dar mai degrabă – o cisternă de apă rece care se aseamănă cu vinul. Eu am băut o jumătate de pahar. Mi s-a părut <a fi> un vin bun, ales, și mi s-au suit la cap fumuri de beție. Țăranii de acolo o beau în loc de vin, și trag de acolo cât vor și niciodată nu se golește acea cisternă.
Ea se află lângă un oraș al regelui care se numește Baia Mare, unde sunt minele de aur ale regelui, deasupra cărora am stat să văd cum scot din pământ aurul, cum îl curăță de pietre, cum îl aleg și îl separă de argint, și toate celelate operații până la cea din urmă care este baterea ducaților.”
După mai bine de trei ani, la 5 octombrie 1523, Francesco Massaro îi scria o scrisoare-raport dogelui Veneției în care relua povestea apei-vin din Baia Mare:
„Un alt lucru însemnat și vrednic a fi amintit, am văzut în Ungaria lângă un oraș care se numește Baia Mare pe drumul spre Transilvania: un izvor de o anume apă asemănătoare întocmai la culoare, gust și savoare cu vinul alb acrișor și putându-te și îmbăta, și ei o beau <întocmai> ca vinul și i-au zis izvorul de vin, și dacă eu nu l-aș fi văzut și n-aș fi gustat <apa aceea> nu aș fi dat crezare lui Pliniu, când pomenește de asemenea izvoare…”
Mr. BIG