- Publicitate -
Ad imageAd image

Subprefectul Crina Chilat: În două ore, am retrăit 20 de ani de viață, la lansarea Ghidului Țării Lăpușului

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Sub egida Academiei Române, a fost lansat un Ghid Istoric și Turistic al Țării Lăpușului, acesta având scopul de a pune în valoare patrimoniul unei zone deosebite a județului Maramureș. Evenimentul a avut loc la Târgu Lăpuș și a beneficiat de prezența unui public numeros. Printre participanți s-a regăsit și subprefectul Crina Chilat, pentru care Țara Lăpușului este zona copilăriei sale.

”La invitația familiei Demian, din Suciu de Sus, căreia îi mulțumesc pe această cale, am asistat la lansarea unui impresionant ghid istoric și turistic pe care îl recomand oricărui iubitor de tradiții și frumos. Pe parcursul a două ore, am retrăit aproape 20 de ani de viață – copilăria și adolescența – cu multe amintiri și dor de acele vremuri. Am avut sentimentul că tot ce s-a prezentat în acest ghid a fost decupat din acea perioadă a vieții mele, cu locuri, tradiții și obiceiuri, artă culinară, oameni, biserici și mănăstiri, îndeletniciri și tot ce a creat mai frumos natura.

Îi felicit pe toți cei implicați în realizarea acestei lucrări deosebite, ce este o adevărată carte de vizită pentru Țara Lăpușului. Sunt sigură că ea va contribui la promovarea zonei și va atrage turiști. Este un exemplu demn de urmat și de alte comunități ale Maramureșului, pentru care promovarea nu trebuie să se rezume la veșnicele strategii lipsite de finalitate. E nevoie de lucruri concrete, iar lansarea unui astfel de ghid este un exemplu bun în acest sens”, a declarat subprefectul PSD Crina Chilat.

Lucrarea a fost realizată la inițiativa Alinei Pop, vicepreședinte al Clubului Francofon de Afaceri Cluj-Napoca, membru de onoare al Institutului de Istorie ”George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române. Parteneri au fost Centrul Național de Informare și Promovare Turistică din Târgu Lăpuș și Clubul Francofon de Afaceri Cluj. Autorii ghidului sunt: Alina Pop, Varga Attila, Nicoleta Pop și Daiana Demian.

ZiarMM

Sursa foto: Dan Cristian Griga

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu