- Publicitate -
Ad imageAd image

Subprefectul Crina Chilat cere administrațiilor locale să fie responsabile față de comunitățile pe care le conduc. Cazul de la Săcel trebuie evitat

Ad imageAd image
Ad imageAd image

După luni de negocieri politice, bugetul comunei Săcel pe acest an (!) a fost aprobat de consilierii locali. Este ultima localitate din Maramureș în care se procedează în acest fel. Iar asta doar din cauza ambițiilor mărunte ale unor politicieni la fel de mărunți, dintr-o comună la fel de măruntă, dintr-un județ ce nu contează în economia patriei. Subprefectul Crina Chilat a comentat acest subiect pe pagina sa de Facebook, atrăgând atenția administrațiilor din județ asupra faptului că aleșii locali au o mare responsabilitate față de cei care i-au ales, iar disputele politice trebuie să înceteze atunci când comunitățile din care fac parte au de suferit.

”Este inadmisibil ca, la jumătatea anului, o administrație locală să funcționeze în acest fel. După luni de întâlniri și discuții pe care personal le-am avut cu reprezentanții autorității locale, dar și liderii politici județeni, consilierii comunali s-au lăsat convinși, votând într-un final pentru aprobarea bugetului.

Astfel, în noul buget vor fi cuprinse și arieratele (datorii pe care primăria le are față de diverși furnizori sau plăți în carul unor proiecte în derulare). În caz contrar, întreg mecanismul financiar local risca a se bloca.

Sper ca, pe viitor, administrația locală, din întreg județul, să fie mai responsabilă, să lase la o parte orgoliile și interesele politice mărunte și să înțeleagă faptul că aleșii locali trebuie să țină cont în primul rând de bunăstarea comunității pe care o reprezintă”, a scris Crina Chilat pe pagina sa de Facebook.

ZiarMM

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu