Înaintea Sărbătorilor de Iarnă, senioarele băimărene care activează în cadrul Centrului Rivulus Pueris au avut parte de o vizită surpriză. Întâlnirea cu reprezentanți ai administrației județene, precum și ai mediului de afaceri local s-a dovedit a fi un bun prilej pentru discuții legate de problemele zilnice cu care persoanele vârstnice se confruntă.
”Am răspuns invitației colegului Grațian Taloș și, alături de Costel Pârvănoiu, am vizitat Centrul Social Rivulus Pueris, din Baia Mare, realizând încă o dată de ce vârstnicii sunt atât de importanți pentru municipiul nostru. Senioarele prezente ne-au primit cu brațele deschise, iar discuțiile avute au mers în scurt timp către problemele orașului.
Modul de cheltuire a banilor publici, salubrizarea, liniștea și siguranța publică, locurile de parcare, garajele, pistele de biciclete, activitatea poliției locale, serviciile de sănătate sunt doar câteva dintre subiectele abordate de senioarele prezente. În unanimitate, au fost de acord că orașul poate și merită mai mult, iar o doamnă, de exemplu, ar avea susținerea necesară pentru a eficientiza administrația locală.
Întâlnirea noastră s-a încheiat cântând cu toții colinda ”Trei păstori”. La plecare, pe lângă multele îmbrățișări din suflet, am primit și invitația de a participa la activitățile pe care senioarele băimărene le au în mod regulat. Având în vedere Sărbătorile ce ne stau în față, am promis că le voi însoți, în luna ianuarie, la exercițiile de gimnastică.
Mulțumesc colegilor pentru implicare și personalului Rivulus Pueris pentru grija și interesul pe care îl manifestă față de vârstnicii băimăreni! La Mulți Ani, minunatelor doamne!”, a declarat subprefectul PSD Crina Chilat.
ZiarMM