Un bărbat din New York a fost inculpat pentru că a ameninţat cu uciderea fostului preşedinte Donald Trump, relatează luni Reuters, informează AGERPRES.
Thomas Welnicki, din Rockaway Beach, New York, şi-a exprimat interesul în asasinarea lui Trump într-o discuţie în iulie 2020 cu Poliţia Capitoliului şi în mai multe apeluri telefonice adresate Serviciului Secret în cursul lui 2021, conform unei plângeri penale prezentate luni.
În plângerea depusă la un tribunal federal din Brooklyn, Trump este identificat ca „Individual-1”, precizându-se într-o notă explicativă de subsol că „Individual-1” a fost preşedintele SUA între 20 ianuarie 2017 şi 20 ianuarie 2021.
Welnicki a fost acuzat că a ameninţat să-l ucidă, răpească şi vătămeze corporal pe Trump.
El ar fi declarat Poliţiei Capitoliului în iulie 2020 că dacă Trump pierde alegerile şi refuză să demisioneze va „face rost de arme” şi „îl va doborî”. De asemenea, potrivit procurorilor, în jurul datei de 4 ianuarie 2021, bărbatul a sunat la Serviciul Secret, ameninţând că îl va omorî pe Trump şi pe 12 susţinători ai săi, neidentificaţi, din Congres şi evocând o recompensă de 350.000 de dolari.
„Voi face tot ce pot pentru a-l elimina (pe Trump) şi pe cele 12 maimuţe ale lui”, a afirmat Welnicki, conform documentelor prezentate. „Mâine el va fi în Georgia, poate voi fi şi eu”.
Donald Trump a vizitat Georgia într-adevăr în acea zi pentru a face campanie pentru doi senatori republicani care au încercat – fără succes – să fie realeşi, cu scopul de a împiedica pierderea controlului în Senat.
Ameninţările au continuat în toamna anului trecut, când Welnicki l-a comparat pe Trump cu Adolf Hitler şi s-a referit la copiii lui Trump, iar pe 2 decembrie ar fi declarat Serviciului Secret că „noul război civil poate izbucni oricând şi este perfect justificat să ridici armele împotriva guvernului atunci când voturile nu contează”.