- Publicitate -
Ad imageAd image

SUA: Trump acordă ajutoare de 19 miliarde de dolari pentru agricultori

Ad imageAd image
Ad imageAd image

trumpPreşedintele Donald Trump a anunţat vineri un nou program de sprijin masiv pentru agricultorii americani – un bazin de alegători fideli – care sunt puternic afectaţi de impactul pandemiei de COVID-19 asupra celei mai mari economii mondiale, scrie AFP, informează AGERPRES.

Liderul administraţiei de la Washington, care vizează al doilea mandat în noiembrie, a profitat de briefingul său cotidian de presă privind lupta împotriva ravagiilor coronavirusului pentru a anunţa că 19 miliarde de dolari ajutor direct şi indirect sunt pe drum spre câmpiile ţării.

„Vom pune în aplicare un program de ajutorare de 19 miliarde de dolari pentru minunaţii noştri agricultori şi crescători de animale care trebuie să facă faţă repercusiunilor pandemiei mondiale”, a declarat preşedintele SUA.

Secretarul agriculturii, Sonny Perdue, a precizat că 16 miliarde de dolari vor merge direct la agricultori, iar restul de trei miliarde de dolari vor servi pentru achiziţionarea de produse alimentare proaspete pentru persoanele cele mai defavorizate.

Agricultorii rămân unul dintre stâlpii bazei electorale a lui Donald Trump.

Paradoxal, miliardarul republican a aruncat o parte a agriculturii americane în criză declanşând un costisitor război comercial cu China. Beijingul a ripostat ţintind cu precizie aceşti susţinători fideli ai preşedintelui şi lovind produsele lor cu uriaşe taxe vamale la import.

Donald Trump a făcut să fie plătite însă 28 de miliarde de dolari despăgubiri agricultorilor pentru a compensa pierderile provocate de închiderea pieţei chineze, reaminteşte AFP.

TAGGED:
Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu