SUA: Fostul secretar al Trezoreriei, Steven Mnuchin, interesat să cumpere TikTok cu un grup de investitori

Ad imageAd image

Fostul secretar al Departamentului Trezoreriei al SUA, Steve Mnuchin, a declarat că vrea să reunească un grup de investitori pentru a cumpăra reţeaua socială TikTok, în condiţiile în care Congresul american ar putea obliga compania mamă chineză, ByteDance, la o vânzare forţată, transmit AFP şi Reuters, informează AGERPRES.

‘Cred că legea ar trebui să treacă şi cred că (TikTok) ar trebui să fie vândut’, a spus Mnuchin joi la o emisiunea a postului CNBC.

‘Este un business excelent şi voi strânge un grup pentru a cumpăra TikTok’, ‘pentru că ar trebui să fie controlat de interese americane’, a adăugat el.

‘Am vorbit cu mai multe persoane’ despre proiect, a mai spus Mnuchin, refuzând să dea nume.

Steven Mnuchin a fost şeful Trezoreriei americane în administraţia Trump (2017-2021) şi, anterior, vicepreşedinte al băncii de investiţii Goldman Sachs.

Camera Reprezentanţilor a adoptat miercuri un text care, dacă va primi vot favorabil în Senat şi va fi promulgat de preşedintele Joe Biden, va obliga ByteDance să cedeze TikTok, sub sancţiunea interzicerii reţelei sociale în SUA.

ByteDance ar avea un termen de şase luni pentru a ceda acţiunile platformei cu 170 de milioane de utilizatori americani.

Până acum niciun cumpărător potenţial nu s-a manifestat oficial.

The Wall Street Journal a scris totuşi că fostul CEO al editorului de jocuri video Activision Blizzard, Bobby Kotick, şi-a manifestat interesul pe lângă fondatorul ByteDance, Zhang Yiming.

Valoarea TikTok este dificil de estimat, mai ales în cazul unei vânzări forţate. În 2020, ByteDance îi fixase preţul la 60 miliarde de dolari, atunci când guvernul lui Donald Trump dorea să o forţeze să se separe de ea, potrivit Bloomberg.

După ce a plecat din guvern, Mnuchin a fondat un fond de investiţii, Liberty Strategic Capital, interesat în special de sectorul tehnologic.

Potrivit New York Times, el a strâns rapid 2,5 miliarde de dolari de la investitori, dintre care o parte de la fonduri suverane din Orientul Mijlociu.

Când a intrat în guvern în 2017, Mnuchin avea o avere estimată de mai multe media americane la circa 400 milioane de dolari.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu