Statele Unite vor livra Ucrainei un nou ajutor militar în valoare de 675 milioane de dolari, a anunţat joi secretarul apărării, Lloyd Austin, la baza americană Ramstein din Germania, unde s-au reunit aliaţii Kievului pentru a-şi coordona sprijinul, transmite AFP, informează AGERPRES.
Acest nou pachet de ajutor va include mai ales sisteme de lansatoare de rachete multiple ghidate GMLRS, ‘obuziere de 105 mm, muniţii de artilerie, precum şi (vehicule) Humvee, ambulanţe blindate, sisteme antitanc, arme uşoare şi altele’, a detaliat Austin în faţa presei.
Şi alte ţări, printre care Germania, ar urma să anunţe în cursul zilei noi ajutoare.
Aceste livrări îşi arată rezultatele pe teren, a dat asigurări Austin. ‘Astăzi, constatăm succesul evident al eforturilor noastre comune pe câmpul de luptă’, a spus el.
‘În fiecare zi, constatăm determinarea aliaţilor şi a partenerilor din întreaga lume care ajută Ucraina să reziste războiului de cucerire ilegal, imperialist şi nejustificat al Rusiei’, a adăugat Austin.