Organizația Salvați Copiii România a efectuat un studiu referitor la impactul pe care îl are accesul la internet pentru copii, iar rezultatele ar trebui să dea de gândit autorităților. Studiul amintit arată că „15% dintre copii spun că li s-au solicitat imagini cu conţinut cu caracter sexual pe internet, iar dintre aceştia, 41% spun că imaginile cu caracter sexual le-au fost solicitate de un adult. TikTok este reţeaua socială care comportă cel mai mare risc în ceea ce priveşte intrarea în contact cu necunoscuţi pe internet”.
„Între 66% şi 84% dintre copii au postat conţinut online în ultimul an, iar cei mai puţini au fost cei care au făcut acest lucru pe reţelele sociale (66%), urmaţi de cei care au postat într-un joc online (69%), în mesageria privată (81%) şi în cadrul unui grup sau forum (84%). Totuşi, s-a identificat că riscul cel mai mare de transmitere a informaţiilor personale este prin mesageria privată, unde fetele au afirmat că au făcut acest lucru într-o măsură semnificativ mai ridicată decât băieţii (86% vs. 72%), arată datele celei mai recente cercetări realizate de Organizaţia Salvaţi Copiii România, „Conduita tinerilor pe reţelele de socializare”. Îngrijorător, 41% dintre cei care spun că li s-au solicitat imagini cu conţinut cu caracter sexual pe internet (15% din total eşantion) afirmă că cel care a făcut acest lucru era un adult. Din perspectiva genului, 20% dintre fete afirmă că li s-au solicitat imagini cu conţinut cu caracter sexual pe internet, comparativ cu 7% dintre băieţi”, arată Salvați Copiii România.
Organizaţia Salvaţi Copiii a lansat săptămâna aceasta campania de conştientizare „Descoperirea bucuriei offline”, menită să încurajeze copiii şi adolescenţii să se reconecteze cu lumea reală şi să experimenteze activităţi care să le dezvolte abilităţile emoţionale şi sociale şi care să le ofere bucurii autentice: „Campania „Descoperirea bucuriei offline” le propune copiilor o gamă diversă de alternative captivante şi interactive, pentru a-şi petrece vacanţa de vară. Taberele în aer liber, atelierele creative şi implicarea în activităţi de voluntariat şi comunitare sunt doar câteva dintre opţiunile disponibile pentru a le permite copiilor să se dezvolte fizic, intelectual şi emoţional în afara universului digital.
Cercetarea mai relevă faptul că majoritatea copiilor găsesc o confirmare a valorilor şi intereselor lor în conţinutul întâlnit pe reţelele sociale. Acestea oferă un cadru în care copiii se percep şi îşi evaluează propriile defecte (57%). De asemenea, mulţi copii afirmă că internetul îi ajută să-şi confirme opiniile despre paşii pe care doresc să-i urmeze în carieră, dar există şi o proporţie semnificativă de copii care investighează şi alte opţiuni în afara internetului.
Interesant este faptul că aproximativ jumătate dintre copii urmăresc persoane publice favorite pe reţelele de socializare, iar impactul acestor influenceri asupra lor este comparabil cu cel al jocurilor online sau al informării cu privire la domenii de interes. De asemenea, s-a observat că internetul are o influenţă semnificativă în deciziile legate de viitor pentru 43% dintre copii, iar pentru 40% influenţa este considerată medie”.
„Într-o lume dominată de tehnologie, e important să îi învăţăm pe copii bucuria de a trăi offline. Descoperirea bucuriei offline înseamnă reconectarea nu doar cu ceilalţi, ci şi redescoperirea empatiei, a nevoii de explorare, a curiozităţii care îi ajută pe copii să se construiască intelectual, emoţional şi social. Este responsabilitatea noastră, a adulţilor, să îi inspirăm pe copii să se deconecteze de la ecrane şi să se conecteze la emoţiile şi la bogăţia vieţii reale.”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii.
Acesta a mai precizat că în această vară, 3.156 de copii din grupuri vulnerabile (copii din familii cu dificultăţi economice şi copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate) participă la activităţi educaţionale şi recreative în cadrul Grădiniţelor şi Şcolilor de Vară prin programele dezvoltate de Organizaţia Salvaţi Copiii în Bucureşti şi 21 de judeţe. Activităţile vizează cele 5 arii de dezvoltare a copiilor – dezvoltarea fizică, sănătate şi igienă personală; dezvoltarea socio-emoţională; dezvoltarea cognitivă şi cunoaşterea lumii; dezvoltarea limbajului, a comunicării şi a premiselor citirii şi scrierii; capacităţi şi atitudini în învăţare. Totodată, pe parcursul verii, vor fi organizate tabere pentru peste 1.000 de copii din programele Organizaţiei Salvaţi Copiii.
Dragoș HOJDA