După o lungă perioadă de pauză în România, în care nu au mai fost realizate competiții de gaming, studenții liberali din Maramureș, împreună cu cei de la GameAcces, au reușit să organizeze o serie de turnee DOTA 2.
Astfel, anul acesta, pe 5 septembrie a avut loc finala turneului DOTA 2 5V5, echipa 81 fiind echipa câștigătoare.
Andrei Popescu, membru al Clubului Studenților Liberali Maramureș, a fost unul dintre comentatorii jocului în două dintre edițiile turneului DOTA 2 5V5.
Andrei Popescu, student și membru al Clubului Studenților Liberali Maramureș, a vorbit despre pasiunea sa pentru gaming: ”În urmă cu un an, am decis să fac o schimbare în viața mea și m-am alăturat Clubului Studențesc Liberal Maramureș. De atunci am început să dezvolt pasiunea mea pentru gaming, am participat la prima ediție a turneului de DOTA 2 în calitate de jucător, iar ulterior am făcut parte din echipa de comentatori ai turneului.
Foarte multă lume crede că este un lucru ușor să stai în fața unui calculator și să comentezi un joc video, însă este chiar foarte dificil. Spun asta pentru că am fost comentator în cele două ediții ale turneului DOTA 2 5V5. Mereu a trebuit să fiu atent la tot ce se întâmplă în joc pentru a le conferi spectatorilor noștri o perspectivă cât mai bună și cât mai corectă despre acel meci.”
Studenții liberali din Maramureș, în colaborare cu GameAcces, vor organiza și pe viitor turnee de gaming și îi încurajează pe toți pasionații de jocuri să aibă curaj, să se înscrie la viitoarele turnee organizate și să se perfecționeze cu fiecare meci jucat.
Studenții liberali din Maramureș susțin, totodată, omologarea E-Sports în România.
”Pe viitor, ne dorim ca activitatea de gaming să fie reglementată și recunoscută și în România. Avem mii de jucători și de fani ai acestui sport, care merită să beneficieze de un cadru legal pentru competiții, care să normalizeze activitățile digitale.”, a mai precizat Andrei Popescu, membru al Clubului Studenților Liberali Maramureș.
Informațiile și detaliile legate de organizarea turneelor de gaming pot fi urmărite pe pagina de instagram – gameacces.romania.
Biroul de presă
PNL Maramureș