Autoritățile sunt decise acum să elaboreze o Strategie Națională a Locuirii, fiindcă sunt multe problemele pe care le avem în acest domeniu. În prezent nu există o Strategie Națională a Locuirii, deși România se confruntă cunumeroase provocări în acest domeniu. Mai exact, în România se înregistrează una dintre cele mai acute lipse de locuințe din Europa, mai accentuată în zonele urbane, în contextul unei planificări urbane și teritoriale deficitare, fenomenul informalității a cunoscut o dinamică necontrolată, implicând comunitățile sărace localizate la marginea orașelor sau în zone mai greu accesibile”.
„Persoanele care locuiesc în condiții inadecvate au fost estimate în 2019 la aproximativ 15.000 la nivel național, cu o concentrație ridicată (88%) în marile orașe și municipii, în special în București cu aproximativ 5.000 de persoane, dintre care cel puțin un sfert erau copii și tineri cu vârsta sub 35 de ani. Vârstnicii (un grup demografic în creștere în condițiile manifestării unui proces accentuat de îmbătrânire demografică în România), persoanele cu dizabilități sau adulții tineri care ies din sistemul instituțional de îngrijire a copiilor au nevoi speciale care nu sunt legate exclusiv de capacitatea lor de a-și permite o casă adecvată. Fondul public de locuințe, oferit spre închiriere la prețuri accesibile, este foarte limitat, ceea ce împiedică accesul la locuințe al gospodăriilor care nu își permit să achiziționeze locuințe pe piața liberă;
În România, ponderea populației supraîndatorate de costurile cu locuința este de 10,3%, cu diferențe semnificative în raport cu tipul de proprietate. Accesibilitatea locuințelor este cea mai dificilă pentru chiriașii care închiriază de pe piața liberă (46,3% din aceste gospodării). În contextul în care costurile locuințelor private de închiriat de pe piața liberă pot fi inaccesibile pentru grupurile cu venituri mai mici, chiria pentru locuințele sociale (unități publice date spre închiriere) se limitează la 10% din venitul lunar. Cu toate acestea, familiile cu venituri mici au dificultăți să susțină aceste cheltuieli, având în vedere costurile pe cap de locuitor ale chiriei publice și povara costurilor utilităților. Costurile nu sunt, de asemenea, frecvent reflectate în confortul oferit de condițiile de locuire. Rata supraaglomerării în Romania se situează printre cele mai ridicate din Europa. În 2020 rata supraaglomerării se apropia de 50% (45,1%), fiind aproape triplă față de media UEde 17%”, precizează Ministerul Dezvoltării.
Tot acesta ne mai spune că în același timp, România se plasează la mijlocul ierarhiei statelor UE în funcție de procentul de locuințe neocupate, înregistrând 1.427.410 unități de locuit convenționale neocupate la Recensământul Populației și Locuințelor din 2011, reprezentând 16,4% din numărul total de unități de locuit convenționale: „Corelarea ineficientă a politicilor din domeniul locuirii cu politicile de planificare spațială, fiind necesară o planificare urbană solidă care să preceadă dezvoltările rezidențiale, asigurând astfel condiții pentru o locuire de calitate: echipare adecvată cu infrastructură, utilități, spații publice și servicii publice de bază – precum școli, spitale etc. – și asigură o conectivitate adecvată a acestora. România are un fond de locuințe învechit, a cărui degradare este accentuată de întreținerea deficitară și de riscurile naturale. România este o țară expusă riscurilor multiple, care se confruntă totodată cu presiunile determinate de schimbările climatice. În același timp, declinul demografic pronunțat afectează dinamica piețelor imobiliare, atât în zonele urbane în declin, cât și în zonele rurale. În plus, întrucât cea mai mare parte a fondului de locuințe este construit înainte de 1989, acesta trebuie adaptat standardelor de eficiență energetică și consolidat seismic;
România este una dintre țările cel mai expuse la riscul seismic dintre toate statele membre UE. Totodată, un procentaj mare din clădirile rezidențiale din România sunt expuse riscului seismic. Având în vedere vârsta predominantă a fondului de locuințe, renovarea și reînnoirea sunt provocări semnificative, în special pentru zonele din centrul orașelor. Această provocare este și mai complicată în cazul clădirilor rezidențiale cu proprietăți comune care necesită consens, acțiuni comune și investiții pentru renovarea și modernizarea unui condominiu”, completează Ministerul Dezvoltării.
Dragoș HOJDA