Marți, poliţiştii din Strâmtura au identificat două persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat din două imobile situate pe raza comunei.
Este vorba despre un bărbat şi despre o femeie, ambii în vârstă de 37 de ani. În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că persoanele în cauză au pătruns în două imobile nelocuite de unde au sustras alcool, unelte electrice şi lemne. Valoarea prejudiciului a fost declarată ca fiind 2.300 lei. O parte din bunurile sustrase au fost recuperate şi predate părţii vătămate.
De asemenea, în urma activităţilor de documentare efectuate, poliţiştii au stabilit că aceştia sunt bănuiţi şi de comiterea altor furturi, transmite IPJ Maramureș.
Se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a întregii lor activităţi infracţionale.
ZiarMM