Nu mai puțin de 55 de noi contracte vor fi finanţate prin componenta C10 – Fondul Local din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Anunțul a fost făcut de către Ministerul Dezvoltării, prin ministrul Cseke Attila, care spune că respectivele contracte, în valoare totală de 28.850.714,03 de lei, au fost încheiate între autorităţile publice locale din 54 de unităţi administrativ-teritoriale şi Ministerul Dezvoltării şi vizează asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin achiziţionarea de puncte de încărcare pentru vehicule electrice.
„Până în prezent, prin cele trei componente ale PNRR, au fost semnate 1.215 de contracte de finanţare, în valoare totală de 10.801.535.400,14 lei, a precizat ministrul.
Municipiul Baia Mare a primit bani pentru rețeaua integrată de acces la alimentare pentru vehicule electrice în municipiu. Apoi, au mai fost semnate contracte pentru instalare puncte de reîncărcare vehicule electrice în Coltău, respectiv achiziția și instalarea a șase stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în orașul Dragomirești.
Vă reamintim că atunci cand s-a votat acest proiect de hotărare în Consiliul Local Baia Mare se spunea că la infrastructura de încărcare pe care o are Baia Mare azi municipalitatea plătește lunar aproximativ 100.000 de lei, de la 30.000 de lei, cat era inițial. Tot atunci s-a discutat despre faptul că „trebuie să găsim o formulă în care costurile municipiului să fie echilibrate, amortizate, recuperate”. S-au adus în discuție două metode care ar putea fi aplicate pe viitor – respectiv metoda abonament, o cartelă care îți permite să încarci ori de cate ori vrei mașina, într-o lună, respectiv metoda prin care se poate contoriza acum.
Dragoș HOJDA