STĂM BINE CU SĂNĂTATEA – 7 spitale și 77 de farmacii numai în Baia Mare

Ad imageAd image

Infrastructura sanitară, publică sau privată din municipiul Baia Mare este bine reprezentată numeric, comparativ cu orașele cu caracter similar și anume municipiile Alba Iulia, Bistrița, Oradea, Satu Mare, Sibiu. Potrivit Monografiei turistice a Băii Mari, document public pe siteul Primăriei Baia Mare, raportată la populația după domiciliu, infrastructura medicală prezentă la nivelul Municipiului Baia Mare este peste media Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest.

„Conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, în anul 2019, infrastructura sanitară publică și privată a
fost compusă din 7 spitale, 3 ambulatorii de specialitate, 4 ambulatorii integrate spitalelor, 1 dispensar medical, 5 centre medicale de specialitate ( cu și fără paturi de spital), 99 cabinete medicale, 176 cabinete medicale de specialitate, 214 cabinete stomatologice, 77 farmacii, 119 alte tipuri de unități medicale”, se arată în documentul citat.

Potrivit documentului citat, „în categoria obiectivelor ce polarizează fluxuri constante și reprezintă elemente de reper, sunt
relevante instituțiile de sănătate de interes public sunt Spitalul Județean Baia Mare, Spitalul de Boli Infecțioase și Spitalul de Pneumofiziologie. În actuala perioadă de programare, la nivel regional, spitalele județene de urgență, o serie de ambulatorii
și institutele de cercetare din domeniul medical au beneficiat de investiții din fonduri europene sau guvernamentale, iar sectorul medical privat s-a dezvoltat semnificativ, ceea ce a condus la creșterea numărului de cadre medicale. Astfel, în anul 209, în
Municipiul Baia Mare se înregistrau 516 medici, 195 stomatologi, 237 farmaciști, iar personalul sanitar mediu includea 2284 de persoane. Accesul populației la asistență și îngrijire medicală este dat, printre altele, și de raportul dintre personalul medical existent și populație. Municipiul Baia Mare se află peste media înregistrată la nivel regional în ceea cce privește toate
categoriile de cadre medico-sanitare”.

Mai spunem doar că din 2019 și până la acest moment numărul farmaciilor din Baia Mare a mai scăzut un pic. Acum avem, potrivit datelor furnizate de către Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș, 64 de farmacii în toată Baia Mare.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu