- Publicitate -
Ad imageAd image

Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriş” Baia Mare a marcat într-un mod inedit ”Ziua Mondială a Siguranței Pacientului”

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Culoarea uniformei de spital a angajaților Spitalului Județean de Urgență, aleasă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a fost modul prin care aceștia au marcat „Ziua internaţională pentru siguranţa pacientului”, a cărei temă de anul acesta este „folosirea sigură a medicamentelor”.

În fiecare an, în ziua de 17 septembrie, OMS evidențiază importanța siguranței pacienților pentru a crește conștientizarea și implicarea publicului, sporirea înțelegerii și stimularea solidarității și acțiunii globale.

Prin urmare, dacă sunteți pacienți, implicați-vă activ în îngrijirea medicală pe care o primiți, participați la propria siguranță. Asta înseamnă că trebuie să puneți întrebări, să furnizați informații exacte despre problema de sănătate, despre istoricul medical, alergiile cunoscute și despre tratamentul pe care îl urmați acasă.

Spitalele sunt intimidante și în unele cazuri provoacă teamă, de aceea, dacă aveți întrebări, adresați medicului sau asistentului medical.

Este foarte important pentru cadrele medicale să cunoască medicația pe care o luați acasă, cu scopul de se asigura că aceasta nu interacționează cu medicația administrată în spital și după externare.

Puneți întrebări despre medicația care vă este administrată, despre indicațiile acesteia. Întrebați când trebuie să luați tratamentul și cu ce scop.

În calitate de cadru medical, informați-vă despre medicament! Înainte de a prescrie medicația verificați dacă:

– aceasta este potrivită pentru pacient;

– calea de administrare a medicamentului e corectă;

– dozele administrate sunt adecvate;

– intervalul de administrare prescris este optim;

După prescriere, informați pacientul cum să își administreze medicația. Asigurați-vă că a înțeles!

Amintiți-le și aparținătorilor dumneavoastră că trebuie să-și spele sau să-și dezinfecteze mâinile. Folosiți soluția hidroalcoolică la intrarea în fiecare secție, și la părăsirea spitalului. Dorim să vă protejăm pe dumneavoastră și pe familia dumneavoastră.

Dacă ești medic, asistent medical, farmacist, infirmier, brancardier, implică pacienții în acordarea asistenței medicale. Fiți amabili, răspundeți întrebărilor tuturor pacienților!

Încurajați raportarea tuturor erorilor medicale, pentru că astfel putem învăța din greșeli!

Siguranța dumneavoastră este prima noastră grijă și nu doar de Ziua Mondială a Siguranței Pacientului (17 septembrie 2022).

Siguranța pacientului este o disciplină relativ nouă, apărută ca o necesitate odată cu creşterea gradului de complexitate în cadrul sistemelor de îngrijire a sănătății. Aceasta își propune să prevină și să reducă riscurile, erorile și vătămările care apar la pacienți în timpul actului medical. În acest sens, sunt necesare politici clare, colectarea transparentă a datelor a căror analiză poate permite îmbunătățirea siguranței, un corp profesional familiarizat cu domeniul siguranţei pacientului şi pacienți şi aparţinători implicaţi în îngrijirea primită.

Medicii, asistenții şi toate celelalte cadre medicale pot evita erorile medicale atunci când acţionează într-un mediu controlat, în care procesele şi sarcinile sunt foarte bine stabilite.

O cultură a siguranţei se dezvoltă acolo unde se intersectează valorile și atitudinile în materie de siguranță ale majorităţii membrilor echipei. Nu doar în serviciile medicale ci peste tot, cu grija pentru siguranţă ar trebui să venim de acasă”, a declarat managerul spitalului Oros Alexandru.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu