Evenimentele din Ucraina reprezintă argumente suplimentare pentru atenţia acordată industriei de apărare, iar construcţia de avioane civile sau militare este una dintre industriile pe care România este obligată să o revitalizeze, potrivit ministrului Economiei, Florin Spătaru.
Acesta a efectuat, în perioada 7-8 mai, o vizită de lucru în Israel, unde a avut o întâlnire la Ierusalim, cu omologul israelian, Nir Barkat, ministrul Economiei şi Industriei din Statul Israel, şi a vizitat două dintre companiile importante din industria de apărare, Israel Aerospace Industry (IAI) şi Elbit System.
Conform unui comunicat al Ministerului Economiei, remis AGERPRES, discuţiile au vizat aprofundarea parteneriatului economic dintre România şi Statul Israel, prin creşterea volumului schimburilor comerciale reciproce, amplificarea prezenţei investiţionale israeliene în România şi generarea de noi proiecte de cooperare.
„Industria alimentară şi dezvoltarea lanţului de valoare în sectorul agricol, dar mai ales includerea tehnologiilor înalte în acest domeniu, au reprezentant câteva dintre subiectele abordate, astăzi, în discuţia cu ministrul omolog, domnul Barkat. Am decis ca la nivelul celor două ministere să existe un document comun, ce va fi semnat de ambele părţi, prin care ne vom exprima angajamentul de a colabora şi de a construi clustere dedicate sectoarelor economice unde România şi Israelul au interese comune”, a spus ministrul economiei Florin Spătaru.
De asemenea, la întâlnirea de la Ministerul Economiei şi Industriei din Statul Israel discuţiile au vizat şi consolidarea şi dezvoltarea parteneriatelor în ceea ce priveşte industria de apărare, schimbul de know how în domeniul digitalizării, dar şi parteneriate la nivel universitar.
Florin Spătaru a efectuat un tur al unităţii de producţie IAI, compania de stat în domeniul aerospaţial.
„Zeci de români lucrează la IAI. Am fost plăcut impresionat să descopăr ca la secţia de producţie subasamble F-35, 40 de muncitori români sunt parte a echipei IAI. A fost o mare bucurie să observ că limba română este a doua limbă care se aude vorbindu-se la IAI”, a menţionat ministrul Spătaru.
El a salutat intensificarea colaborării în domeniul apărării dintre cele două state, prin participarea la programe guvernamentale comune şi prin parteneriate între companiile din România şi Statul Israel.
„Evenimentele din Ucraina reprezintă argumente suplimentare pentru atenţia pe care o acordăm industriei de apărare. Construcţia de avioane civile sau militare este una dintre industriile pe care România este obligată să o revitalizeze având în vedere semnificaţia strategică a acestui sector industrial”, a subliniat ministrul Economiei.
În marja vizitei de lucru, Florin Spătaru a vizitat Elbit Land Systems, o companie care dezvoltă sisteme de ultimă generaţie în domeniul industriei de apărare şi care este prezentă în România atât cu sedii proprii, la Bacău şi Craiova, cât şi în diverse proiecte comune cu companii de stat din România.
„Conflictul armat de la graniţe a configurat cu atât mai mult oportunitatea dezvoltării industriei de apărare pe teritoriul naţional, iar investitorii străini aflaţi deja pe piaţa românească au ocazia să-şi consolideze afacerile. În plus, România serveşte ca poartă de intrare pentru investiţiile în acest sector către celelalte state europene, iar acest aspect este un avantaj de care ar trebui să profităm pentru atragerea de noi investitori în ţara noastră”, a punctat ministrul Economiei.