Spania: Declin semnificativ al turiştilor străini în noiembrie

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Numărul vizitatorilor internaţionali în Spania a scăzut în noiembrie cu peste 90%, după ce autorităţile au impus noi restricţii de călătorie pentru a atenua efectele pandemiei de coronavirus (COVID-19), arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INE), transmit EFE şi Reuters, informează AGERPRES.

Spania a primit 456.956 de turişti străini în noiembrie, cu 90,2% mai puţini decât în perioada similară din 2019. În primele 11 luni din 2020, un număr de 18,3 milioane de vizitatori internaţionali au sosit în Spania, în scădere cu 76,9% faţă de perioada ianuarie-noiembrie 2019. De asemenea, cheltuielile turiştilor străini în noiembrie au scăzut cu 90,8%.

Cei mai mulţi turişti străini din Spania au provenit din Marea Britanie (88.150, în scădere cu 89,8% faţă de perioada similară din 2019), Germania (76.322, un declin de 86,6%), şi Franţa (66.533, un recul de 88,4%).

În topul destinaţiilor turistice se află: Insulele Canare (35,2% din totalul vizitatorilor), Catalunia (12,9%) şi Comunitatea Valencia (11,8%).

Spania este a doua cea mai vizitată ţară din lume, după Franţa, iar turismul este crucial pentru economie, contribuind cu aproape 12% la Produsul Intern Brut.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu