Soții din Cicarlău care au abuzat 4 fetițe, una din ele fiind chiar fiica lor, și-au aflat weekendul trecut pedepsele. Curtea de Apel Cluj a pronunțat sentința în acest caz, sentință care este definitivă.
„Admite apelurile declarate de inculpaţii P O M şi P V M împotriva sentinţei penale nr. 116/10.05.2022 pronunţate de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. 985/100/2021. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată: -sub aspectul laturii penale a cauzei, în ce priveşte conţinutul infracţiunilor de pornografie infantilă comise de inculpatul P O M în dauna persoanelor vătămate B C M şi B A G , durata pedepselor principale pentru aceste infracţiuni şi implicit durata pedepsei principale rezultante, incidenţa prevederilor art. 396 alin. 10 Cod Procedură Penală în privinţa inculpatei P V M , încadrarea juridică în ce priveşte infracţiunile de pornografie infantilă comise în dauna persoanelor vătămate B C M şi B A G şi durata pedepsei principale rezultante -sub aspectul laturii civile a cauzei, în ce priveşte obligarea inculpaţilor în solidar la plata despăgubirilor civile -în ce priveşte obligarea inculpaţilor în solidar la plata cheltuielilor judiciare şi procedând la o nouă judecată în aceste limite.
Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 21 ani închisoare aplicată inculpatului P O M în pedepsele principale componente, pe care le repune în individualitate şi înlătură sporul de pedeapsă aplicat. Menţine pedepsele de 6 ani inchisoare pentru infracţiunea de agresiune sexuală prev. de art. 219 alin.1 şi 2 lit.a, c, d Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal şi a art. 5 alin.1 Cod penal (in raport de minora P D R ) – 6 ani inchisoare pentru infracţiunea de agresiune sexuală prev. de art. 219 alin.1 şi 2 lit. c si d Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal şi a art. 5 alin.1 Cod penal (in raport de minora B A G ) – 6 ani inchisoare pentru infracţiunea de agresiune sexuală prev. de art. 219 alin.1 şi 2 lit. c si d Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal şi a art. 5 alin.1 Cod penal (in raport de minora B C M ). – 6 ani inchisoare pentru infracţiunea de act sexual cu un minor prev. de art. 220 alin.1 şi 4 lit.b teza II şi e Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal şi a art. 5 alin.1 Cod penal (in raport de minora B G D). – 3 ani inchisoare pentru infracţiunea de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri prev.de art. 275 alin.1 Cod penal. – 6 ani inchisoare pentru infracţiunea de pornografie infantilă prev.de art. 374 alin.1, 2, 3 şi 31 lit.a şi b Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal şi a art. 5 alin.1 Cod penal (in raport de minora P D R ). – 6 ani închisoare pentru infracţiunea de pornografie infantilă prev.de art. 374 alin.1, 2, 3 şi 31 lit. b teza a II – a Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal şi a art. 5 alin.1 Cod penal (in raport de minora B G D ).
Înlătură din acuzaţia de pornografie infantilă prev.de art. 374 alin.1, 2, 3 şi 31 lit. b teza a II – a Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal şi a art. 5 alin.1 Cod penal (in raport de minora B A G ), modalităţile de comitere constând în deţinere, stocare şi accesare a materialelor pornografice – fotografii. Reduce pedeapsa de 6 ani inchisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii de pornografie infantilă prev.de art. 374 alin.1, 2, 3 şi 31 lit. b teza a II – a Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal şi a art. 5 alin.1 Cod penal (in raport de minora B A G ), în modalitatea de comitere a producerii materialelor pornografice, la 4 ani închisoare. Înlătură din acuzaţia de pornografie infantilă prev.de art. 374 alin.1, 2, 3 şi 31 lit. b teza a II – a Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal şi a art. 5 alin.1 Cod penal (in raport de minora B C M ), modalităţile de comitere constând în deţinere, stocare şi accesare a materialelor pornografice – fotografii. Reduce pedeapsa de 6 ani inchisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii de pornografie infantilă prev.de art. 374 alin.1, 2, 3 şi 31 lit. b teza a II – a Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal şi a art. 5 alin.1 Cod penal (in raport de minora B C M ), în modalitatea de comitere a producerii materialelor pornografice, la 4 ani închisoare.
În temeiul art. 38 alin. 1 Cod penal, a art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa închisorii cea mai grea, de 6 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 13 ani şi 8 luni închisoare, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, inculpatul urmând sa execute pedeapsa rezultantă principală de 19 ani şi 8 luni închisoare. În baza art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedura penala cu trimitere la art. 72 Cod penal scade din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului perioada reținerii şi a arestării preventive începând cu data de 19.02.2021, la zi. Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 10 ani închisoare aplicată inculpatei P V M în pedepsele principale componente, pe care le repune în individualitate şi înlătură sporul de pedeapsă aplicat. Reţine în favoarea inculpatei P V M incidenţa prevederilor art. 396 alin. 10 Cod Procedură Penală. Menţine pedeapsa principală de 6 ani închisoare aplicată inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă prev.de art. 374 alin.1, 2 şi 31 lit. a şi b Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod Procedură Penală. (in raport de minora P D R ). În temeiul art. 386 Cod Procedură Penală, schimbă încadrarea juridică din: -infracţiunea de pornografie infantilă prev.de art. 374 alin.1, 2, 3 şi 31 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (in raport de minora B A G ) -infracţiunea de pornografie infantilă prev.de art. 374 alin.1, 2, 3 şi 31 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (in raport de minora B C M ), în infracţiunea de pornografie infantilă prev.de art. 374 alin.1, 2, 3 şi 31 lit. b Cod penal (in raport de minorele B A G şi B C M ), cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod Procedură Penală, prin înlăturarea art. 35 alin. 1 Cod Penal.
Condamnă pe inculpata P V M pentru comiterea infracţiunii de pornografie infantilă prev.de art. 374 alin.1, 2, 3 şi 31 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod Procedură Penală (in raport de minorele B A G şi B C M ), la pedeapsa de 4 ani inchisoare. În baza art. 38 alin. 1 Cod penal, a art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică inculpatei pedeapsa închisorii cea mai grea, de 6 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 1 ani şi 4 luni, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită, inculpata urmând să execute pedeapsa rezultantă principală de 7 ani şi 4 luni închisoare. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedura penala cu trimitere la art. 72 Cod penal, scade din pedeapsa închisorii aplicată inculpatei reținerea din data de 05.04.2021 şi perioada arestării preventive începând cu data de 05.05.2021, la zi.
Înlătură dispoziţiile de obligare a inculpaţilor în solidar la plata despăgubirilor civile către părţile civile B C M , B A G şi P D R şi la plata cheltuielilor judiciare către părţile civile B C M , B A G şi B G D . In temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedura penala coroborat cu art. 25 alin. 1 Cod procedura penala obligă pe inculpatul P O M la plata către partile civile B C M si B A G – ambele domiciliate in – a contravalorii in lei la data plații a câte 20.000 EURO, reprezentând despăgubiri civile pentru daune morale. In temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedura penala coroborat cu art. 25 alin. 1 Cod procedura penala obligă pe inculpata P V M la plata către partile civile B C M si B A G – ambele domiciliate in – a contravalorii in lei la data plații a câte 5.000 EURO, reprezentând despăgubiri civile pentru daune morale. In temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedura penala coroborat cu art. 25 alin. 1 Cod procedura penala obligă pe inculpatul P O M la plata către partea civila P D R – domiciliata in a contravalorii in lei la data plații a sumei de 18.000 EURO, reprezentând despăgubiri civile pentru daune morale. In temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedura penala coroborat cu art. 25 alin. 1 Cod procedura penala obligă pe inculpata P V M la plata către partea civila P D R – domiciliata in – a contravalorii in lei la data plații a sumei de 7.000 EURO, reprezentând despăgubiri civile pentru daune morale. În temeiul art. 276 alin. 1 si 4 cu trimitere la art. 274 alin. 1 si 2 Cod procedura penala obliga pe inculpatul P O M la plata către partile civile B G D , B C M si B A G a cate 9000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare făcute de aceste parți. În temeiul art. 276 alin. 1 si 4 cu trimitere la art. 274 alin. 1 si 2 Cod procedura penala obliga pe inculpata P V M la plata către partile civile B G D , B C M si B A G a cate 3.300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare făcute de aceste parți. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate”, precizează instanța clujeană.
Magistrații clujeni au decis că inculpatul P O M trebuie să plătească suma de 3000 lei şi inculpata P V M 1000 lei, către părţile civile B G D , B C M si B A G prin reprezentanţi legali B M şi B M M , cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
Dragoș HOJDA