- Publicitate -
Ad imageAd image

Social-democrata Liliana Moga a fost învestită subprefect al județului Maramureș

Ad imageAd image

În dimineața zilei de joi, 10 octombrie, social-democrata Liliana Moga a depus jurământul și a fost învestită oficial în funcția de subprefect al județului Maramureș. Numirea sa a fost făcută prin hotărârea premierului Marcel Ciolacu, marcând un moment important atât pentru Liliana Moga, cât și pentru echipa PSD Maramureș care susține profesionalismul și implicarea în viața administrativă a județului.

Președintele PSD Maramureș, deputatul Gabriel Zetea, a declarat că acesta este un moment important pentru noul subprefect, dar și pentru toți cei care cred în puterea muncii, a dedicării și a performanței. ”Vreau să o felicit pe Crina Fiorela Chilat – colega noastră care deschide lista pentru Camera Deputaților la alegerile parlamentare și care a ocupat această funcție timp de aproape 3 ani – pentru toată activitatea ei. Totodată, îi mulțumesc Crinei pentru profesionalismul și dăruirea arătate de-a lungul acestui mandat. De asemenea, îi doresc multă putere de muncă colegei noastre, Liliana Moga, care după un mandat de consilier municipal și două de consilier județean face un nou pas în viața administrativă a județului nostru. Am toată încrederea că Liliana Moga va aduce performanță în cadrul Instituției Prefectului și va continua să muncească cu aceeași pasiune pentru Maramureș. Mult succes! Suntem alături de tine și suntem mândri de tot ce vei întreprinde!”, a precizat deputatul PSD Gabriel Zetea, președintele ales al Consiliului Județean Maramureș.

Lucian Morar, secretarul executiv al PSD Maramureș și candidat pentru Camera Deputaților, a subliniat faptul că ”oamenii muncitori sunt întotdeauna răsplătiți, iar în partidul oamenilor de bun-simț, prima calitate a celor care ne reprezintă în administrația locală sau centrală trebuie să fie empatia și iubirea față de Maramureș. Felicitări colegei mele, Liliana Moga, pentru depunerea jurământului în funcția de subprefect al județului Maramureș! O cunosc de peste 15 ani, suntem colegi de mult timp și știu cât de implicată, dedicată și organizată este în tot ceea ce face. Am susținut numirea ei în această funcție pentru că îi cunosc capacitățile de muncă și organizare, iar mulțumiri speciale merg către colegii primari și în special către președintele Gabriel Zetea, pentru susținerea acordată în această poziție importantă”, a precizat secretarul executiv al PSD Maramureș, Lucian Morar.

Noul subprefect al județului Maramureș, Liliana Moga a făcut primele declarații cu prilejul învestirii sale. ”Învestirea mea în funcția de subprefect al județului Maramureș mă onorează profund, dar totodată mă responsabilizează să pun în slujba comunității tot ceea ce știu mai bine. Voi fi liantul dintre reprezentanții Guvernului și cei din teritoriu, lucrând neobosit pentru a soluționa problemele primarilor și ale cetățenilor Maramureșului. În funcție de atribuțiile primite, mă voi strădui să duc la îndeplinire toate sarcinile cu maximă dedicare. Îi mulțumesc din suflet deputatului Gabriel Zetea, președintele ales al Consiliului Județean Maramureș, pentru încrederea acordată și pentru propunerea înaintată premierului Marcel Ciolacu. De asemenea, o felicit pe Crina Chilat, fostul subprefect al județului, pentru cei aproape trei ani de muncă dedicată și sunt convinsă că mă va sprijini cu sfaturi prețioase în această nouă etapă. Le mulțumesc tuturor colegilor primari care au susținut această numire și îi asigur că voi fi mereu o colegă și o prietenă devotată. Ușa mea va fi deschisă fiecărui maramureșean, pentru că dacă am învățat ceva de la președintele Gabriel Zetea, este că oamenii trebuie sprijiniți atunci când au nevoie, nu doar în zilele de audiență.Mulțumesc tuturor pentru încredere și vă asigur că voi depune toată energia mea pentru a face lucrurile cât mai bine! Doamne ajută și să fie cu folos fiecărui maramureșean!”, a precizat noul subprefect al Maramureșului.

Liliana Moga vine după o carieră îndelungată în administrația locală și județeană și face acum un pas important în cadrul Instituției Prefectului. PSD Maramureș este încrezător că experiența și profesionalismul ei vor contribui la dezvoltarea și buna funcționare a județului nostru.

Biroul de presă al PSD Maramureș

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu