- Publicitate -
Ad imageAd image

SOCANT: Sex oral cu doua minore, pentru un viol in grup

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Caz socant in Tautii Magheraus, unde politistii au surprins trei barbati, in timp ce acestia din urma violau doua fete minore. Paradoxal, cei trei violatori au fost lasati in libertate, iar in seara respectiva, singurele persoane duse la postul de politie pentru a da declaratii au fost cele doua tinere. Unul dintre faptuitori mai are la activ un dosar penal, pentru viol, cauza in care a fost condamnat deja la opt ani inchisoare. In acel caz, victima a incercat sa se sinucida. Acum, el este plecat din tara. Pana acum, organele de cercetare penala nu au considerat necesara luarea masurii arestarii preventive, cu toate ca pericolul social al faptelor impunea acest lucru. Spre comparatie, in urma cu cateva luni, un hot de buzunare a fost arestat preventiv, dupa ce a furat bunuri din doua posete, pe strazile din Baia Mare.

Violul a avut loc in primavara anului 2008, acesta consumandu-se sub forma sexului oral. Nu s-a ajuns la contactul sexual tocmai datorita sosirii organelor de politie, care i-au surprins pe cei trei asupra faptei. Ciudat este faptul ca in seara respectiva, la sediul Politiei din localitate au fost duse doar cele doua tinere minore, in varsta de 14 si 17 ani. In schimb, infractorii surprinsi de Politie au fost lasati sa plece. Asta in conditiile in care acestia au incercat sa fuga la venirea politistilor, numai ca masina in care se aflau s-a impotmolit. Nici violul si nici incercarea de a fugi de la locul faptei nu au reprezentat un argument pentru retinerea lor. Nici ulterior, dupa identificarea acestora si luarea primelor declaratii, Parchetul nu a considerat necesara masura retinerii sau arestarii preventive.

Obligate la perversiuni sexuale. Conform declaratiilor existente in dosar si confirmate de politistii din Tautii Magheraus, faptele s-au petrecut intr-o seara de martie. Aflate in localitatea Tauti, doua tinere din satul Busag intentionau sa ajunga acasa. Fiind tarziu, nu au mai asteptat autobuzul si l-au sunat pe Petru Bajan, un vecin pe care il stiau de multa vreme, rugandu-l sa vina sa le ia cu masina. Acesta a venit imediat, iar fetele s-au urcat in autoturism. La intersectia cu satul Bozanta Mare, soferul a virat stanga, contrar sensului de mers. Dupa care s-a oprit, pentru a-i lua in masina pe Ioan Tamas si Radu Vasile Mugur, din aceeasi localitate cu cele doua tinere.

Faptul a trezit suspiciunea fetelor, insa era prea tarziu. Cei trei au inceput sa le pipaie in zonele intime. Initial, tinerele au ripostat, dar au fost lovite peste fata si trase de par, fiind amenintate ca, daca se opun, vor fi aruncate din masina. Soferul a condus autoturismul pana pe malul raului Lapusel, unde a oprit. Aici, cele doua fete au fost inchise in masina, timp in care una dintre acestea a reusit sa o contacteze telefonic pe matusa sa, relatandu-i pe scurt ceea ce se intampla, cerandu-i sa anunte politia. Convorbirea telefonica a fost intrerupta de venirea celor trei barbati, care le-au supus pe fete la perversiuni sexuale, mai precis, sa faca sex oral.

Una dintre tinere a fost dusa pe malul raului de soferul masinii, Ioan Tamas, si obligata la perversiuni sexuale, in timp ce cealalta se afla in masina, unde Bajan si Mugur o obligau sa faca acelasi lucru. Apoi, amandoua fetele au fost fortate, in timp ce se gaseau in masina, sa se dezbrace si sa continue sa faca sex oral. Intr-un final, una dintre ele a fost eliberata si dusa pe capota masinii, de unul dintre faptuitori, in vederea intretinerii unor raporturi sexuale. A fost momentul in care a aparut masina Politiei, iar fata, pe jumatate dezbracata, a fugit pe camp, spre aceasta.

Surprinsi de Politie. In masina se afla un agent de politie si matusa uneia dintre victime. Sesizand venirea Politiei, cei trei au incercat sa fuga, dar masina li s-a impotmolit in noroi. Sosit langa masina, politistul a sesizat faptul ca in interior se afla cei trei barbati, impreuna cu una dintre tinere, pe jumatate dezbracata. Initial, faptuitorii au refuzat sa deschida portierele masinii, pentru ca in final, la insistentele politistului, sa o lase pe fata sa plece. Culmea, prima reactie a agentului a fost sa le cheme pe fete la postul de politie sa dea declaratii. In schimb, cei trei au fost lasati sa plece, cu toate ca au fost prinsi asupra faptei.

Fetele spun ca in acea seara, politistii le-au obligat sa scrie ceea ce li s-a dictat si nu ceea ce ar fi dorit sa declare. A fost prima suspiciune legata de faptul ca oamenii legii ii protejeaza pe cei trei infractori. Si au urmat altele. Niciunul dintre ei nu a fost retinut preventiv sau arestat, cu toate ca era vorba de un viol asupra a doua minore, iar faptuitorii fusesera prinsi in flagrant. Fetele nu au fost duse la medicul legist, desi legea ii obliga pe politisti sa faca lucrul acesta. Ele au mers singure, dupa cateva zile. Faptuitorii au incercat sa cumpere tacerea fetelor, oferind bani familiei, insa oferta nu a fost acceptata. Cei trei au recurs apoi la amenintari cu moartea asupra fetelor, carora le-au cerut sa nu declare nimic. Aceiasi faptuitori au cumparat tacerea unor martori, care au auzit strigatele disperate ale fetelor, in noaptea violului. Initial, martorii au acceptat sa depuna marturie, insa dupa ce au fost cautati de cei vinovati, s-au razgandit. Iar cand unii au acceptat sa o faca, a fost doar in fata instantei, unde au dat declaratii favorabile celor trei.

Genialii politisti. Dupa finalizarea dosarului si trimiterea sa catre Parchet, politistii din Tautii Magheraus au declarat ca s-a facut totul pentru solutionarea cazului. Violin Rogoz, seful Politiei din localitate, a dat o declaratie menita a ne lasa fara replica. „Noi am procedat exact procedural (!), am administrat probe, am cerut masura arestarii si am trimis dosarul la Parchet cu propunere de trimitere in judecata. Unul dintre ei a plecat din tara. Noi l-am dat si in urmarire. Ca avea interdictie de a parasi tara. Si foarte greu l-am adus la audieri. Noi ne-am facut treaba, ca e si prestigiul nostru. Ca zice, uite, mai, au identificat infractorul, isi fac treaba, is profesionisti. Conteaza foarte mult psihoterapia. Noi suntem foarte operativi. Noi lucram ca si Baia Mare si Sighetul. Si cand esti singur, trebuie sa ai capul ca un calculator. Mi-e mi-o placut sa fiu tot timpul ad literam. Excesiv de harnic”, a spus Rogoz.

Pe de alta parte, politistul care a instrumentat cazul afirma ca e foarte greu sa realizezi un flagrant. O fi, dar in acest caz, infractorii au fost prinsi asupra faptei. „Radu Vasile Mugur este cel care se sustrage urmaririi penale. El a avut interdictia de a parasi tara, dar aceasta a fost ridicata de Curtea de Apel Cluj, intr-un alt dosar, tot pentru viol. In acel caz, victima a vrut sa se sinucida. In seara violului alaturi de ceilalti doi, agentul nostru a observat una dintre fete fugind pe camp, pe jumatate dezbracata, cu mainile acoperindu-si sanii. Era speriata si tremura. A spus ca fata cealalta se afla in masina, iar agentul s-a indreptat spre ei. I-a gasit pe suspecti, in masina, cu cealalta fata. La un viol este foarte greu sa surprinzi flagrantul. Au fost perversiuni sexuale, care se incadreaza tot la viol”, a afirmat subinspectorul Ioan Antonea.

In fata instantei. Dupa lungi tergiversari la Parchet, dosarul a ajuns in intanta, cei trei invinuiti fiind trimisi in judecata sub aspectul savarsirii infractiunilor de viol si lipsire de libertate in mod ilegal. In faza procesuala, inculpatii fac presiuni mari asupra fetelor, familiilor acestora si a martorilor, pentru a-si retrage plangerile sau declaratiile. Unul dintre martorii cheie, o batrana care locuieste la marginea satului si care a auzit strigatele disperate ale fetelor, in acea seara, a relatat in amanunt despre cele intamplate. Insa doar fata de cunoscuti. In momentul in care a ajuns la instanta (adusa cu masina de doi dintre inculpati), femeia si-a schimbat declaratia, lovita fiind de surzenie.

De asemenea, au fost adusi martori favorabili inculpatilor, care nu ar avea ce cauta in dosar. Un anume martor pe nume Somcutean, care apare ca martor si in dosarul in care Radu Vasile Mugur a fost condamnat la opt ani inchisoare (dosar aflat in rejudecare pentru a treia oara, la Curtea de Apel Cluj, dupa ce in repetate randuri si-a schimbat domiciliul, pentru a tergiversa solutionarea cazului), a incercat sa ii ofere mamei uneia dintre fete suma de 10.000 euro, pentru a cumpara tacerea victimei. Femeia a refuzat, insa a solicitat instantei daune morale intr-un cuantum mai mic de jumatate din acea valoare: 200 milioane lei vechi.

Ciprian DRAGOS

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu