Șoc: Bebeluș abandonat lângă un tomberon din Baia Mare

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Luni seară, 4 ianuarie, orele 23.22, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că în jurul orei 21.00, o femeie a găsit abandonat un bebeluș pe o bucată de material pe strada Horea, din municipiu, lângă un tomberon din spatele unui imobil.

”Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit faptul că apelanta a găsit bebelușul, l-a dus la domiciliul său, l-a spălat, i-a dat să mănânce, după care a anunțat ambulanța și organele poliție.

Minorul a fost transportat la Spitalul Județean Baia Mare – Secția Pediatrie. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de la rele tratamente aplicate minorului, urmând a se efectua verificări în vederea identificării părinților.

De asemenea, în funcție de evoluția stării de sănătate a acestuia și verificările ulterioare, se va stabili dacă este necesară schimbarea încadrării juridice”, au arătat reprezentanții IPJ Maramureș.

ZiarMM

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu