- Publicitate -
Ad imageAd image

Sindicatele si-au mutat protestele in fata Parlamentului

Ad imageAd image

Circa 3.000 de sindicalisti participa, luni, la un miting de protest in fata Parlamentului, in timp ce Guvernul isi va asuma raspunderea pe cele doua proiecte de lege privind reducerea salariilor in sistemul bugetar cu 25 la suta si a pensiilor si ajutorului de somaj cu 15 la suta precum si a altor drepturi sociale, a anuntat presedintele CNSLR-Fratia, Marius Petcu.
Marti si miercuri vor continua mitingurile in fata Parlamentului cu maximum 2.000 de persoane, iar in teritoriu vor fi pichetate sediile parlamentarilor pentru a-i sensibiliza sa voteze motiunile de cenzura depuse impotriva celor doua proiecte de lege.

„Grevele organizate pina acum au fost adresate parlamentarilor pentru a li se atrage atentia ca exista nemultumiri din partea cetatenilor pe care ii reprezinta in Parlament si ca prin votul lor de sustinere a motiunilor de cenzura pot arata daca sunt de partea electoratului. Votul parlamentarilor este decisiv. De ei depinde daca peste o criza economica grava doresc sa suprapuna si o criza sociala. Noi speram ca motiunile de cenzura sa treaca si cele doua legi privind reducerea salariilor si a pensiilor sa fie blocate”, a subliniat presedintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Iuliu Hossu.

Liderii sindicali au anuntat ca in ziua dezbaterii motiunilor de cenzura, probabil marti, 15 iunie, va fi greva generala la nivel national si si-au exprimat speranta sa li se alature toate categoriile sociale.

De asemenea, in Bucuresti, marti, 15 iunie, sau in functie de ziua in care se vor dezbate motiunile de cenzura, circa 20.000 de sindicalisti vor organiza un miting de protest in fata Parlamentului, iar in jurul cladirii se va forma un lant uman.

Totodata, sindicalistii vor ocupa balcoanele salii Parlamentului pentru a vedea exact cum voteaza parlamentarii. Zeci de sindicalisti se vor afla la cele patru intrari ale Parlamentului pentru a le inmana parlamentarilor protestul lor si solicitarea sa voteze Motiunea de cenzura.

Protestul membrilor de sindicat este determinat de masurile de austeritate aprobate de Guvern, masuri care se adreseaza si afecteaza numai categoriile de lucratori, pensionari si asistati sociali.

„Protestele sunt consecinta refuzului constant al Guvernului de a dialoga in mod real cu reprezentantii organizatiilor sindicale”, a afirmat liderul sindical, Bogdan Iuliu Hossu.

Hossu precizeaza ca aceste actiuni sunt un test a maturitatii intregii societati civile romanesti de a se opune unor mentalitati dictatoriale care doresc crearea unei Romanii a coruptiei si a furtului acoperit de legi strambe. ,,Societatea civila trebuie sa se opuna aruncarii in saracie a majoritatii cetatenilor si mentinerii bunastarii doar pentru privilegiati. Trebuie ca cetatenii, in special lucratorii, sa participe la actiuni daca nu sunt de acord cu masurile propuse de Guvern’, a mai spus liderul sindical.

Conform liderilor confederatiilor sindicale, protestele au un singur obiectiv: demiterea Guvernului.

agerpres

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu