- Publicitate -
Ad imageAd image

SINDICAT – Polițiștii, lăsați fără procedură pentru bolnavii psihic

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Statisticile spun că România se situează în prezent pe locul trei în Europa în ceea ce privește numărul persoanelor, bărbați și femei, care suferă de o boală psihică. Sindicatul Europol spune că unul din patru adulți se confruntă cu astfel de afecțiuni, iar cele mai multe sunt reprezentate de depresii, fiind urmate de cazurile de schizofrenie și de cele de tulburare bipolară. Ca și cum nu ar fi de ajuns, asociațiile medicilor psihiatri susțin că în ultimii ani numărul bolilor psihice s-a dublat.

„Nu puține au fost situațiile în care colegii noștri au fost solicitați să intervină pentru aplanarea unor conflicte în care erau angrenate persoane bolnave psihic, fiind nevoiți să dispună măsuri în vederea imobilizării și transportării acestora la unități medicale de specialitate, deși polițiștii nu au avut parte de traininguri psihocomportamentale care să fie aplicate pe diferitele situații pe care le întâlnesc, cum sunt intervențiile asupra unor oameni care se află în episoade maniacale, în care nu mai resimt durerea și niciun fel de stimuli exteriori, ori care sunt deconectați în totalitate de la realitatea din jur.

Iar în ciuda faptului că estimările arată că la noi în țară există aproximativ un milion de persoane ce suferă de tulburări psihice, la nivelul Poliției Române nu a fost elaborată o procedură operațională privind intervenția față de bolnavii psihic, colegii noștri fiind lăsați să acționeze la întâmplare, să „se orienteze” la fața locului, fără a avea siguranța legalității modului de intervenție sau a activităților desfășurate din momentul depistării persoanei în cauză și până la internarea acesteia în cadrul unui centru medical de psihiatrie.

Mai mult, la acest moment nu mai există un Protocol încheiat între Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Sănătății privind punerea în aplicare a prevederilor Legii sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice cu nr. 487/2002„, precizează Sindicatul Polițiștilor Europeni.

EUROPOL concluzionează „fără echivoc faptul că bolnavii psihic fac parte din categoria persoanelor cu semne vizibile ale unei dizabilități pe care polițiștii le pot imobiliza și încătușa până la sosirea echipajului medical numai dacă acestea înfăptuiesc un atac armat sau în grup, care pune în pericol viața uneia sau mai multor persoane”.

Sindicatele din poliție spun clar că polițiștii „nu au obligația legală de a urca bolnavul psihic în ambulanță ori de a acorda sprijin personalului pentru aplicarea mijloacelor de contenționare specifice ori a altor mijloace de fixare din dotarea echipajului medical, cu atât mai mult cu cât aceștia nu au pregătire de specialitate în domeniul medical. Actuala formă a Legii nr. 487/2002 nu reglementează modul de imobilizare/contenționare  a bolnavului psihic, polițiștii putând proceda la imobilizarea acestora, numai dacă înfăptuiesc un atac armat sau în grup, care pune în pericol viața uneia sau mai multor persoane”.

„Referitor la transportul bolnavilor psihic la unitatea medicală de specialitate, art. 57 alin. (1) din Legea nr. 487/2002 statuează faptul că în cazul în care comportamentul persoanei în cauză este unul vădit periculos pentru sine sau pentru alte persoane, transportul acesteia la unitatea de psihiatrie se realizează cu ajutorul poliției, jandarmeriei sau pompierilor.  Însă, în același timp, legea nu stabilește/definește criterii clare care să determine când este necesară prezența ambulanței la fața locului sau mijloacele de deplasare ce pot fi folosite în lipsa acesteia, pentru transportul bolnavilor și nici criterii pe baza cărora să se poată stabili care dintre cele trei instituții au competență/prioritate în funcție de tipul intervenției.

Odată cu prezentarea bolnavului psihic în unitatea spitalicească de psihiatrie misiunea poliției  se consideră încheiată, context în care, conform Legii nr. 487/2002, polițiștii nu mai au vreo obligație legală față de persoana în cauză, cu atât mai puțin de custodie ori transport al acesteia de la unitatea medicală către locul depistării sau domiciliu”, concluzionează Europol.

Mai trebuie spus că a data de 21 aprilie 2021, Sindicatul EUROPOL a solicitat conducerii MAI constituirea unui grup de lucru în vederea elaborării cât mai urgente a unei proceduri prin intermediul căreia să fie stabilite în mod concret responsabilitățile fiecărei instituții și activitățile ce trebuie desfășurate cu ocazia intervenției polițiștilor față de persoanele bolnave psihic.

FOTO sindicateeuropol.ro

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu