- Publicitate -
Ad imageAd image

SIGHETU MARMAȚIEI – Polițiștii de frontieră au stricat distracția unor tineri. Urmărire în trafic

Ad imageAd image
Ad imageAd image

În data de 6 noiembrie 2023, în jurul orei 18.30, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș, aflați în misiune în zona de responsabilitate, au observat în trafic, pe raza municipiului Sighetu Marmației, un autoturism care circula haotic, având viteză mare.

Colegii noștri au pornit semnalele acustice și luminoase ale autospecialei, efectuând semnalele regulamentare de oprire, însă autoturismul a demarat în trombă. S-a pornit în urmărirea mașinii, iar după aproximativ 200 de metri, persoana de la volan a oprit brusc autovehiculul pe marginea părții carosabile, iar din interior au ieșit patru tineri și au încercat să fugă în direcții diferite, însă imediat au fost reținuți.

În urma cercetărilor, s-a constatat că la volanul autoturismului s-a aflat un tânăr de 22 de ani, fără permis de conducere, iar în calitate de pasageri, un alt tânăr de 21 de ani, precum și doi minori de 14, respective 15 ani, toți domiciliați pe raza județului Maramureș.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu