- Publicitate -
Ad imageAd image

Sighetu Marmației a primit primul autobuz electric

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Primul autobuz electric dintr-o serie de șapte a sosit în municipiul Baia Mare, restul urmând să ajungă la finalul acestei luni. Fiecare autobuz are 28 locuri pentru pasageri.

”Municipiul Sighetu Marmației va beneficia în total de 7 autobuze electrice, 2 stații de încărcare rapidă și 7 stații de încărcare lentă, valoarea contractului fiind de 23.800.050,00 lei.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în parteneriat cu Municipiul Sighetu Marmației au realizat proiectul „Achiziție mijloace de transport public – autobuze electrice 12 m, Sighetu Marmației”, depus în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, apel de proiecte cu numărul POR/2019/3/3.2/7/REGIUNI/în parteneriat, aferent Axei prioritare 3 a POR 2014- 2020, Prioritatea de Investitii 4e, Obiectiv specific 3.2 Reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

Autobuzele, atât de necesare pentru înnoirea flotei auto de transport public în comun, au 28 de locuri pentru pasageri (dintre care 12 sunt accesibile de la podea coborâtă), 3 uși, podea joasă. Modelul electric a început să fie produs de compania poloneză din anul 1999, fiind updatat de mai multe ori, iar varianta finală livrată acum este cea mai recentă, cu standardul de design finalizat în 2019.

Următoarele autobuze urmează să sosească la Sighetu Marmației la sfârșitul lunii martie 2023. Cele 7 autobuze achiziționate vor circula pe cele mai importante rute de transport public în comun din municipiu”, transmite Primăria Sighetu Marmației.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu