- Publicitate -
Ad imageAd image

SIGHET – Restricții de circulație din cauza unei expoziții de mașini made in România

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Municipiul Sighetu Marmației va găzdui duminică, 8 august, o expoziție de vehicule fabricate exclusiv în România. Evenimentul se va desfășura în intervalul orar 10:30 – 14:00 pe platoul din fața cinematografului Mara sub egida „Fabricat în România”, urmând a fi expuse 50 dintre cele mai frumoase vehicule fabricate în România, atestate vehicul istoric.

Autoritățile sighetene au precizat că vizitatorii vor avea ocazia „să descopere varianta identică recent construită a primului automobil cu profil aerodinamic avansat din lume cu roțile integrate în caroserie, al cărui constructor este inginerul mecanic român Aurel Persu. Originalul se găseşte la Muzeul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Bucureşti. Pentru desfășurarea evenimentului în condiții de siguranță, Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice la nivelul municipiului Sighetu Marmației a luat unele măsuri de restricționare a circulației în zonă. Astfel, duminică 8 august în intervalul orar 09:00 – 14:00 circulația autovehiculelor va fi închisă de la intersecția străzii Basarabiei cu strada Traian, până la intersecția străzii Plevnei cu strada 22 Decembrie 1989”.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu